Constantin Brâncuşi, comemorat la Craiova: Workshop despre dimensiunile contemporane ale operei sale[2025-02-21]de Andrei UrsuleanDe Ziua Naţională Brâncuşi, Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova şi Facultatea de Teologie din Craiova au organizat miercuri un workshop artistic despre abordările şi dimensiunile contemporane ale operei marelui sculptor român. Intitulat „Abordări şi Dimensiuni Contemporane ale Operei lui Brâncuşi”, workshop-ul a avut loc la Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova şi a fost coordonat de Laura Semenov, cadru didactic al instituţiei de învăţământ teologic şi muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova. La eveniment au participat studenţi şi masteranzi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializarea Arte Vizuale – Pictură, care au realizat lucrări inspirate din opera lui Constantin Brâncuşi. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Mitropoliei Olteniei, evenimentul „a adus în prim-plan o incursiune multidisciplinară în universul brâncuşian, explorând influenţele, simbolistica şi sincronismul în opera marelui sculptor”. Un accent aparte a fost pus pe legătura profundă dintre spiritualitatea ortodoxă şi creaţia artistică. Scopul evenimentului a fost de a le oferi participanţilor o perspectivă modernă, contemporană, asupra creaţiei lui Constantin Brâncuşi şi a analiza modul în care stilul artistic şi formele sale sculpturale influenţează arta contemporană. „Evenimentul s-a dovedit a fi o experienţă interactivă, în care studenţii au avut ocazia să-şi exprime viziunea artistică şi să dezbată impactul brâncuşian asupra artei moderne”, se mai arată în comunicat. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 119, Ultimul acces: 2026-06-12 12:35:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1