O oră zilnică de Adoraţie şi Liturghie oferite la Gemelli pentru Papa Francisc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O oră zilnică de Adoraţie şi Liturghie oferite la Gemelli pentru Papa Francisc

[2025-02-24]
foto: Vatican Media
Vicarul general al Diecezei de Roma, Cardinalul Baldassare Reina, a dat publicităţii o declaraţie prin care exprimă solidaritatea Episcopilor italieni cu Papa Francisc şi îi încurajează pe toţi să se roage pentru el. „Conştienţi de cât de preţioasă este rugăciunea comună, cerem tuturor comunităţilor parohiale şi religioase să petreacă o oră în Adoraţie în tăcere”, a spus el. „Ca o mare familie, îi cerem Domnului să îi dea Episcopului nostru puterea necesară pentru a face faţă acestui moment delicat.”

În urma acestei invitaţii la rugăciune comună, comunitatea Spitalului Universitar Gemelli şi filiala romană a Universităţii Catolice Sacro Cuore şi-au exprimat „sprijinul şi solidaritatea şi mai puternice cu Sanctitatea Sa Papa Francisc în această perioadă de încercare şi suferinţă” prin diferite momente de rugăciune. Începând de luni, 24 februarie, şi pe toată durata recuperării Papei Francisc în Spitalul Gemelli, va avea loc o oră de Adoraţie euharistică în fiecare zi, de la prânz până la ora 13.00, la Capela Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea din spital, urmată de Liturghie.
În timpul Liturghiei şi al Adoraţiei, vor fi rostite rugăciuni speciale pentru Papa Francisc. Mai târziu, la ora 16:30, ora Romei, va fi recitat Rozariul înaintea statuii Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea din piaţa din faţa spitalului, iar Liturghia va urma la ora 17:00 în sala spitalului. Toată lumea este invitată să participe la aceste momente de rugăciune – atât fizic, cât şi spiritual. Cei care doresc să se alăture din afara Romei pot recita următoarea rugăciune: „Doamne Isuse, Răscumpărătorul lumii, care ai luat asupra Ta durerea noastră şi ai purtat suferinţa noastră în pătimirea Ta, ascultă rugăciunea pe care o facem pentru fratele nostru bolnav: dă-i încredere şi revigorează-i speranţa, ca să fie întărit în trup şi în spirit”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 132, Ultimul acces: 2026-06-19 03:01:44