Alexandra Nadane: Foarte mulţi copii ar fi salvaţi dacă mai mulţi credincioşi s-ar implica să ajute femeile însărcinate

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Alexandra Nadane: Foarte mulţi copii ar fi salvaţi dacă mai mulţi credincioşi s-ar implica să ajute femeile însărcinate

[2025-02-28]

de Ştefana Totorcea

Alexandra Nadane este fondatoarea a două centre de sprijin pentru familii şi femei în criză de sarcină şi este implicată în mişcarea pro-viaţă încă din adolescenţă.
Ca fostă preşedintă a Asociaţiei Studenţi pentru Viaţă, iar acum ca preşedintă a Asociaţiei România pentru Viaţă, este de peste un deceniu implicată în eforturile anuale de organizare a Lunii pentru Viaţă şi a Marşului pentru Viaţă, manifestări pe care le-a văzut crescând sub ochii ei.
Basilica.ro a întrebat-o care este secretul acestei evoluţii, dar discuţia a evoluat până la resorturile mentalităţii care conduce la criza de sarcină şi la secerarea vieţii copiilor nenăscuţi.
„Trăim, fără să realizăm, o banalizare şi o normativizare a avortului la nivelul întregii societăţi”, spune ea, iar soluţia nu este de tip rapid, ci de reconstruire a mentalităţii sprijinului.
„Cred că un număr foarte mare de copii ar fi salvaţi, odată cu conştiinţele părinţilor lor, dacă un procent mai mare din oamenii credincioşi s-ar implica să ajute femeile însărcinate şi copiii nenăscuţi. Uneori şi distribuirea unei mărturii pe reţelele sociale poate salva o viaţă”, afirmă Alexandra Nadane.
Nu a pornit de la ideologie, ci de la realitate
Alexandra Nadane, Preşedinta Asociaţiei România pentru Viaţă, afirmă că implicarea ei în mişcarea pro-viaţă nu a pornit de la idei, ci de la realităţi. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Basilica.ro: Pentru ca mişcarea pro-viaţă să aibă succes, ai subliniat mereu că este nevoie atât de mărturii şi discuţii, cât şi de sprijin concret pentru femei şi copii. Ce anume ţi-a inspirat această viziune?
Alexandra Nadane: Implicarea mea în activităţi pro-viaţă nu a pornit de la ceva teoretic sau ideologic, ci de la o serie de realităţi foarte concrete şi a continuat pe baza experienţelor a mii de femei în criză de sarcină pe care le-am întâlnit în cei 16 ani de activitate.
Frica, incertitudinile, presiunea, lipsa de sprijin sunt trăite de un număr foarte mare de femei, indiferent de nivelul de educaţie, de mediul din care provin, indiferent dacă sunt mai la începutul perioadei de fertilitate sau mai spre finalul ei.
Când am scris pe net prima dată o poveste a unei femei în criză de sarcină pe care o întâlnisem, am primit reacţii de la femei din multe zone ale ţării, aflate în diferite situaţii, care aveau o provocare comună: vestea neaşteptată a sarcinii a generat o destabilizare puternică.
Cele mai multe se confruntau cu presiuni din partea tatălui copilului, altele cu insecurităţi materiale, altele cu presiuni profesionale, altele cu ameninţările celor din jur că naşterea unui copil le va afecta viaţa, viitorul.
Am văzut o mulţime de femei şi de părinţi care mergeau spre avort, deşi ştiau că avortul opreşte viaţa copilului lor, dar credeau că n-au de ales, credeau că problemele lor nu au soluţii. În faţa unor femei care trăiesc toate aceste furtuni, nu poţi veni doar cu informaţii, ci e nevoie şi de sprijin.
Sprijinul face diferenţa între viaţă şi moarte
Alexandra Nadane la Marşul pentru Viaţă 2023 de la Bucureşti. Photo: Studenţi pentru viaţă / Andreea Lupu
Alexandra Nadane: În munca noastră, avem ocazia să vedem în fiecare săptămână cum sprijinul face diferenţa între viaţă şi moarte. De curând, implicarea unei doamne din Anglia, care a primit acasă o femeie bătută de tatăl copilului ca să facă avort şi a însoţit-o să facă demersurile necesare către autorităţi pentru a primi protecţie, a contat decisiv în decizia păstrării copilului.
Tot în aceste ultime săptămâni, o altă femeie a fost salvată la limită de pericolul avortului pentru că cineva a lăsat tot ce avea în acea zi, s-a dus la ea acasă, i-a dus cele necesare, a ajutat-o cu medic, cu ecografii, cu un loc unde să stea şi i-a rămas alături pe parcursul sarcinii. În acest mod, femeia a putut să elimine grijile şi astfel să vadă că alte probleme, nu copilul, trebuia şi au putut fi eliminate din viaţa ei.
Viziunea mea pro-viaţă s-a format în timp şi se aşază pe trei piloni, pe care îi voi detalia foarte pe scurt: contextul în care am crescut, credinţa şi experienţa de lucru cu mii de femei în criză de sarcină.
O mentalitate a implicării
Pentru activitatea de pionierat în sprijinirea femeilor însărcinate din România, Alexandra Nadane a primit în 2019 Premiul Heart of Future al reţelei de centre de sprijin pentru femei însărcinate Heartbeat International. Foto: Facebook / Alexandra Nadane
Alexandra Nadane: M-am născut într-un sat în care oamenii aveau o mentalitate a sprijinului. Nu idealizez nici satul, nici oraşul, dar am avut în jur multe exemple de oameni care, deşi nu trăiau o viaţă uşoară, şi-au deschis inima spre ceilalţi.
După aproape 30 de ani, mama încă are memoria preotului care le înţelegea greutăţile, îi vizita periodic, îi încuraja şi le spunea oamenilor că nu contează că sunt săraci, pentru că „Dumnezeu va primi şi un pahar de apă dat cuiva în dar”.
Sunt multe de povestit despre copilărie, inclusiv cum o învăţătoare care avea destule provocări în a face zilnic naveta, uneori prin zăpezi, ca să facă educaţie cu noi, a insistat ca părinţii mei să mă dea la şcoală în oraş, iar sprijinul ei a contat enorm în toată dezvoltarea mea.
Credinţa oferă o viziune despre ajutorarea aproapelui
Credinţa ne oferă motivaţie şi viziune pentru sprijinirea aproapelui, spune Alexandra Nadane. Foto: Arhiva personală
Alexandra Nadane: Credinţa nu oferă doar o motivaţie, ci şi o viziune despre sprijinirea aproapelui.
Omul căzut între tâlhari din zilele noastre are multe chipuri concrete, dar am întâlnit femei însărcinate atât de rănite şi abandonate de cei care ar fi trebuit să le sprijine şi atât de mulţi copii lipsiţi de apărare, în pericol să fie avortaţi, încât cred că aceasta este una dintre cele mai dureroase probleme ale societăţii în care trăim şi cea mai puternică chemare de a le fi alături.
Abordarea „fereşte-te de rău şi fă binele” ne arată un drum: nu este suficient să ne opunem răului, să ne dorim să nu mai fie avorturi în ţară sau în lume, ci e nevoie să sprijinim femeile şi copiii în cea mai puternică luptă din viaţa lor – în criza de sarcină.
Trăim o banalizare a avortului
Basilica.ro: În trecut, Marşul pentru Viaţă, apărut iniţial în Occident, avea loc o dată pe an într-un oraş mare, eventual capitala ţării – la Washington, DC, şi la Paris, de exemplu. În ultimii ani, mai ales în România şi Republica Moldova, s-a pus accentul pe evenimente locale care, chiar dacă nu atrag o participare foarte numeroasă, sunt mai vizibile la firul ierbii. A fost o strategie bună? De ce?
Alexandra Nadane: De la început am avut această strategie, pentru ca mesajul pro-viaţă să ajungă în cât mai multe comunităţi locale, să fie auzit şi să inspire oamenii să facă ceva.
În România, din 1958 şi până în prezent, s-au făcut peste 23 de milioane de avorturi doar spitalele de stat. Dar acest număr este minimal: multe judeţe nu raportează avorturile, apoi nu se ştie câte avorturi se fac în clinicile private, câte se fac în străinătate etc.
Print din conceptul campaniei „Mamă, îţi mulţumesc!” desfăşurată online la mai multe ediţii trecute ale Marşului pentru Viaţă România şi Republica Moldova. Foto: Arhiva personală
Probabil o statistică reală ar arăta 40 de milioane de avorturi. Dar chiar şi acest număr minimal care este cert, de peste 23 de milioane, la o populaţie actuală de circa 20 de milioane, ne arată că avorturile nu au legătură doar cu un număr restrâns de părinţi, ci au legătură cu o majoritate a oamenilor din ţară.
Trăim, fără să realizăm, o banalizare şi o normativizare a avortului la nivelul întregii societăţi.
Iar banalizarea şi normativizarea au drept consecinţă faptul că societatea propune sau impune rapid avortul ca soluţie la vestea neaşteptată că o femeie poartă un copil în pântece sau la diferite dificultăţi cu care ea se confruntă.
După controlul de confirmare a sarcinii, fără să dea în vreun fel de înţeles că ar fi o problemă, un coleg şi soţia lui au auzit de la medicul care făcuse ecografia: „Vă doriţi copilul? Dacă nu vă doriţi, avem aici, imediat lângă, cabinetul de avorturi”. Cu atât mai frecvente sunt astfel de atitudini când femeia este într-o criză de sarcină şi nu ştie ce să facă!
Marşul pentru Viaţă, începutul sprijinului pentru femei şi copii
Alexandra Nadane: Este nevoie de informare în întreaga societate, pentru că avortul este privit ca normativ în întreaga societate – nu mă refer la oameni distincţi, ci la mentalitatea comunităţii.
O altă motivaţie ţine de nevoia de implicare a comunităţilor locale în sprijinirea femeilor în criză de sarcină. Înainte ca o femeie să ceară ajutorul unui centru specializat sau cuiva mai de departe, le spune celor de aproape că este însărcinată: soţului, familiei, prietenelor, colegilor, vecinilor.
Dacă aceştia fac un front comun împotriva copilului şi o presează să renunţe la el, ei îi va fi foarte greu să parcurgă tot labirintul de presiuni şi incertitudini şi să ajungă la un centru specializat sau la cineva care să o sprijine.
Un procent foarte mare de femei care cer ajutorul unui centru de criză de sarcină în România o fac pentru că cineva drag, o prietenă, o cunoştinţă, un medic sau un preot le-a încurajat să caute ajutor. Deci e nevoie să ajungem la omul obişnuit şi să îl sprijinim să se informeze pentru ca, atunci când o cunoştinţă va fi în criză de sarcină, să ştie ce poate să facă.
În plus, Marşul pentru Viaţă este doar un început al călătoriei în sprijinul femeilor şi al copiilor sau un moment al lui. Colaborăm cu organizaţii, parohii şi comunităţi locale care la început au făcut o mică activitate pro-viaţă, apoi un marş pentru viaţă, apoi s-au gândit cum să ajute femeile şi au dezvoltat o mică reţea locală de sprijin.
Numărul centrelor de sprijin pentru femei însărcinate este încă mic şi sperăm ca, în anii viitori, informarea şi conştientizarea care vin prin organizarea Marşului pentru Viaţă să contribuie la existenţa măcar a unui centru de sprijin în fiecare judeţ.
Luna pentru Viaţă, concept unic în lume
Marşul pentru Viaţă 2022 la Bucureşti. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Basilica.ro: Marşul pentru Viaţă are loc de decenii în numeroase ţări, dar Luna pentru Viaţă este un concept unic, apărut în România şi Republica Moldova cu un deceniu în urmă, iniţial ca Săptămâna pentru Viaţă. Cum a evoluat această serie de manifestări în acest răstimp şi care este scopul ei?
Alexandra Nadane: Săptămâna pentru Viaţă a fost organizată pentru prima dată în 2014, după ce ne-am dat seama că nevoia de informare şi formare pe teme pro-viaţă este acută, iar un singur eveniment, chiar dacă e mai mare, nu răspunde întru totul acestor nevoi.
În acel an, Săptămâna pentru Viaţă a inclus o serie de evenimente care să ducă mesajul pro-viaţă în diferite domenii: o proiecţie de film, o expoziţie despre familie a artistei Silvia Radu, o conferinţă, o masă rotundă cu invitaţi din domeniul ştiinţific şi o întâlnire a părinţilor preocupaţi de problematica adopţiei.
Cu trecerea timpului, am încercat să extindem numărul activităţilor, astfel încât mesajul pro-viaţă să ajungă la cât mai mulţi oameni din cât mai multe medii şi domenii sociale. Aşa a apărut Luna pentru Viaţă – luna martie, care uneşte comunităţi, dă ocazia implicării concrete şi ajută la pregătirea evenimentului culminant – Marşul pentru Viaţă.
Propuneri de politici publice
Este nevoie ca mesajul pro-viaţă să ajungă la cât mai mulţi oameni din cât mai multe medii şi domenii sociale, spune Alexandra Nadane. De aceea, Luna şi Marşul pentru Viaţă se desfăşoară în numeroase localităţi, un concept realizat în premieră în România şi Rep. Moldova. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Basilica.ro: Există şi nişte propuneri concrete de politici publice pe care le face această mişcare?
Alexandra Nadane: Da. Implementarea unor politici publice de sprijin ar contribui semnificativ la o societate mai sprijinitoare, mai prietenoasă cu femeile însărcinate, mamele şi copiii. Iată câteva dintre măsurile concrete de sprijin propuse:
acordarea unei indemnizaţii minime şi femeilor care nu au lucrat 12 luni în total în ultimii doi ani înainte de naştere, după modelul celei care se acordă femeilor care au lucrat;
instituirea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizaţii pentru femeia însărcinată, prin extinderea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi în timpul ultimelor luni de sarcină;
posibilitatea ca statul să finanţeze centre de sprijin pentru femeile însărcinate;
formarea personalului medical şi oferirea de sprijin non-medical complementar, care să vizeze nevoile şi bunăstarea femeilor pe parcursul internării în vederea asistenţei la naştere;
legiferarea începerii procedurii de adopţie din timpul sarcinii şi a adopţiei deschise şi valorizarea în societate a tuturor celor implicaţi în adopţie;
dezvoltarea unor programe pentru prevenirea violenţei, a abuzurilor şi a infracţiunilor sexuale, care să respecte etapele dezvoltării copiilor şi drepturile parentale, când se adresează minorilor, şi a programelor de sprijin şi de protejare pentru victime.
Cum să facem avortul de negândit
Respectul faţă de fiecare viaţă umană, în orice stadiu, este esenţial pentru dezvoltarea şi progresul societăţii. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Basilica.ro: Un punct de controversă este afirmaţia reiterată anual că Marşul pentru Viaţă nu susţine interzicerea avortului la cerere. Nu ar putea o astfel de măsură să rezolve problema demografică şi să salveze viaţa multor copii?
Alexandra Nadane: Aşa este, nu milităm pentru interzicerea legală a avortului, ci pentru schimbarea inimilor, a mentalităţii şi pentru dezvoltarea unor forme concrete de sprijin.
Credem că respectul faţă de fiecare viaţă umană, în orice stadiu, este esenţial pentru dezvoltarea şi progresul societăţii şi, ştiind cât de greu este să ajungem acolo după decenii în care în România s-a dezvoltat nu doar o mentalitate, ci şi o cultură a avortului, credem că schimbarea mentalităţii este schimbarea pe termen lung, de care societatea are nevoie.
Dezvoltarea unei culturi, a unei mentalităţi pro-viaţă în societate, a cât mai multor centre şi organizaţii de sprijin are şanse să facă, în timp, ca avortul să fie de negândit. Adică, dacă e să folosim un sigur termen, la abolirea avortului.
Credincioşii pot salva mai mulţi copii dacă se implică
Basilica.ro: Toţi credincioşii din Biserica Ortodoxă împărtăşesc valorile promovate de Luna şi Marşul pentru Viaţă. Dar unii consideră că aceste manifestări nu sunt necesare, fie pentru că ei cred că cei care cunosc poruncile lui Dumnezeu şi nu le respectă îşi asumă consecinţele, fie pentru că ei văd apropierea de Biserică drept soluţie care poate rezolva toate problemele familiei şi ale femeii. Ce le răspunzi?
Alexandra Nadane: Cred că este o falsă opoziţie. Oamenii au diferite firi, diferite chemări. Cred că cineva care se roagă pentru copiii nenăscuţi, pentru părinţii lor, pentru doctorii ginecologi face foarte mult bine.
În acelaşi timp, cei care fac activism, cei care se ocupă de sprijin concret, cei care mediatizează fapte concrete, cei care sunt apologeţi pro-viaţă au şi ei rostul lor şi lucrarea lor, pe care, în adâncimea ei, o fac tot cu ajutorul lui Dumnezeu.
Imagine de la Marşul pentru Viaţă 2019 Bucureşti. Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
Fiecare om care ştie cât de greu se depăşesc problemele grele din viaţă, cât de mult e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, al duhovnicului, de încurajările şi sprijinul concret al celor din jur.
Cu atât mai mare e nevoia de sprijin când la mijloc e nu doar o viaţă, ci sunt sute de mii de vieţi. Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare zi 200.000 de copii îşi pierd viaţa prin avort la nivel global, iar această pierdere nu-i afectează doar pe ei, ci şi pe părinţii lor, pe fraţii şi surorile lor şi pe noi toţi. Fiecare viaţă care se pierde cred că este şi un eşec al celor din jurul femeii.
Poţi ajuta şi cu un Share pe reţelele sociale
Alexandra Nadane: Uneori, problema lipsei de implicare concretă ţine tot de normativizarea avortului în societate. E ceva ce se întâmplă departe de ochii noştri, pântecele mamei nu are o fereastră să vedem cum se dezvoltă copilul, nu vedem cum arată trupul lui după ce i se opreşte viaţa, nu vedem suferinţa părinţilor, care persistă decenii după avort, de multe ori întreaga viaţă.
Dacă am auzi că undeva mor 200.000 de oameni într-o zi, am trăi multă durere, ne-am ruga pentru ei, ne-am gândi cum am putea să organizăm diferite activităţi de sprijin pentru familiile lor, dar societatea s-a obişnuit foarte mult cu avortul şi vestea că acesta opreşte un număr atât de mare de vieţi uneori nu provoacă nicio reacţie.
Cred că un număr foarte mare de copii ar fi salvaţi, odată cu conştiinţele părinţilor lor, dacă un procent mai mare din oamenii credincioşi s-ar implica să ajute femeile însărcinate şi copiii nenăscuţi. Uneori şi distribuirea unei mărturii pe reţelele sociale poate salva o viaţă. E nevoie de curaj, echilibru şi râvnă!

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 171, Ultimul acces: 2026-09-22 17:53:16

Timp total: 0.04s...

[]:1