Arhiepiscopia Iaşilor a lansat un ghid catehetic pentru Postul Mare[2025-02-26]de Alexandru BobocBiroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor a lansat marţi un ghid catehetic pentru Postul Mare, intitulat „Să parcurgem perioada Postului Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”. Ghidul se adresează preoţilor, profesorilor de religie, coordonatorilor centrelor educaţionale şi celor care doresc să intensifice lucrarea catehetică în perioada Postului Mare. În realizarea acestui îndrumar catehetic s-a avut în vedere ca fiecare temă să conţină anumite repere scripturistice, patristice, liturgice, teologice şi aghiografice, referinţe de folos în proiectarea catehetică şi care pot servi ca orientare în diferitele activităţi din parohie. Ghidul a fost alcătuit de o echipă de preoţi cu experienţă în domeniul catehetic, coordonată de preotul Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. De asemenea, Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor a lansat un ghid asemănător pentru Postul Naşterii Domnului. Preoţii interesaţi de acest ghid, precum şi de alte instrumente de lucru utile în lucrarea catehetică desfăşurată la parohie, pot solicita ajutor printr-un e-mail la adresa: catehizare.mmb@gmail.com. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 151, Ultimul acces: 2026-06-12 09:21:19
|
Timp total: 0.07s...
[]:1