Mitropolitul Andrei al Clujului aniversează 35 de ani de arhierie[2025-02-25]de Andrei UrsuleanÎn data de 25 februarie, Mitropolitul Andrei al Clujului aniversează 35 de ani de arhierie. În februarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei în demnitatea de arhiereu vicar al Episcopiei Alba Iuliei, slujba de hirotonie având loc pe 25 februarie. Scurtă biografie Înaltpreasfinţia Sa s-a născut în data de 24 ianuarie 1949 la Oarţa de Sus, în judeţul Maramureş. A absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti în 1972, obţinând o diplomă de inginer feroviar, iar ulterior a fost repartizat la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca. În 1978, a finalizat studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu şi a fost hirotonit preot, slujind iniţial într-o parohie din Turda. Tot în august 1978, Episcopul Teofil (Herineanu) al Clujului l-a hirotonit preot, iar în 1985 a fost transferat la o parohie din Alba Iulia, fiind ulterior numit vicar administrativ. În 1988, a obţinut titlul de doctor al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În februarie 1990 a fost ales episcop vicar al Episcopiei Alba Iuliei, iar patru luni mai târziu a fost numit episcop titular. În 1998, a fost ridicat în demnitatea de arhiepiscop, odată cu transformarea Episcopiei Alba Iuliei în Arhiepiscopie. În 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Mitropolit al Clujului, iar ceremonia de instalare, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în 25 martie 2011. Activitate în slujba tinerilor Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei se numără printre fondatorii Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde a ocupat şi funcţia de decan al Facultăţii de Teologie. Din 2010, îndeplineşte rolul de îndrumător de doctorat în cadrul aceleiaşi facultăţi. De asemenea, a înfiinţat Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia, precum şi două şcoli teologice postliceale: Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară din Târgu Mureş şi Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară din Aiud. Din 2021, este membru de onoare al Academiei Române, iar din 2007 face parte din Academia de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Pentru contribuţiile sale în slujba Bisericii şi a ţării, Preşedinţia României l-a distins la 1 decembrie 2002 cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de „Mare Ofiţer”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 114, Ultimul acces: 2026-06-04 07:15:52
|
Timp total: 0.05s...
[]:1