IPS Teofan: Există o strânsă legătură între conţinutul învăţăturii de credinţă şi vieţuirea noastră[2025-03-10]de Diandra DavidÎn Duminica Ortodoxiei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a amintit credincioşilor prezenţi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi de rolul Bisericii în viaţa creştinului: „Există o strânsă legătură între conţinutul învăţăturii de credinţă şi vieţuirea noastră, adică atitudinea noastră faţă de familie, de neam, de naştere, moarte, de suferinţă şi de realitatea vieţii pe pământ”. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au săvârşit Sfânta Liturghie, în duminica în care se sărbătoreşte biruinţa asupra iconoclasmului. „Mărturisim Taina Bisericii Ortodoxe pentru că în această Sfântă Biserică avem spaţiul adecvat pentru o vieţuire dreaptă, care are legătură strânsă cu dogma cea dreaptă”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. După întâmpinarea ierarhilor la Reşedinţa mitropolitană, clerul a mers în procesiune spre catedrală, purtând icoane, în semn de comemorare a evenimentelor din 11 martie 843 de la Constantinopol. Potrivit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, mărturisirea Tainei Bisericii se datorează faptului că Biserica Ortodoxă păstrează taina cea adevărată: „Mărturisim Taina Bisericii pentru că Biserica Ortodoxă păstrează credinţa cea adevărată, credinţa cea dreaptă, aşa cum ne-a lăsat-o Domnul Hristos, cum au propovăduit-o Sfinţii Apostoli”. Milostenie şi solidaritate În cadrul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În scrisoarea semnată de Patriarhul Daniel este subliniată importanţa unităţii şi comuniunii în credinţă, prin fapte de milostenie. Astfel, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan şi-a arătat recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi oamenii, care prin solidaritate, au contribuit la Fondul Central Misionar, din care sunt ajutaţi mai mulţi români vulnerabili sau proveniţi din medii defavorizate: „În această sfântă zi aducem mulţumire lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat să ne naştem, să creştem şi nădăjduim să sfârşim viaţa noastră pământeană în Sfânta Sa Biserică Ortodoxă, în interiorul căreia nădăjduim să dobândim şi vieţuirea cea veşnică”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. La finalul Liturghiei, părinţii Paul-Alexandru Dolhascanu şi Manuel Popa au fost hirotesiţi duhovnici, primind crucea de binecuvântare şi certificatul de hirotesie din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 157, Ultimul acces: 2026-09-24 04:54:40
|
Timp total: 0.03s...
[]:1