Patriarhul Daniel: Biserica apără demnitatea familiei într-o societate în criză de valori[2025-11-06]de Ştefana Totorcea„Astăzi, Biserica apără demnitatea familiei într-o societate în criză de valori spirituale şi supusă unor permanente schimbări, care minimalizează rolul primordial al părinţilor în educarea copiilor”, a transmis Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, joi, într-un mesaj prilejuit de evenimentul aniversar 20 de ani de Federaţie Naţională a Părinţilor desfăşurat la Parlamentul României. „În familia creştină, copilul creşte în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, îşi formează un mod luminos de a înţelege lumea şi viaţa, primele deprinderi şi caracterul religios-moral”, a subliniat Patriarhul României. Text integral: Cooperarea dintre familie, şcoală şi Biserică în creşterea şi educarea copiilor Cu prilejul evenimentului aniversar 20 de ani de Federaţie Naţională a Părinţilor, organizat în ziua de 6 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, cu dragoste părintească, îi îndemnăm pe membrii federaţiei să preţuiască şi să susţină efortul tuturor educatorilor, să cultive şi să promoveze valorile credinţei în familie, în şcoală şi în societate. Între taina Bisericii şi taina familiei există o legătură profundă (cf. Efeseni 5, 32). Biserica binecuvintează familia şi o călăuzeşte pe calea mântuirii şi a sfinţeniei, iar familia extinde Biserica: persoanele care se nasc în familia creştină nu intră doar în comunitatea umană sau în societate, ci, prin Sfânta Taină a Botezului, intră în comunitatea eclesială, în iubirea paternă şi filială din Sfânta Treime. În familia creştină, copilul creşte în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, îşi formează un mod luminos de a înţelege lumea şi viaţa, primele deprinderi şi caracterul religios-moral. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să cultive cât mai devreme învăţăturile bune în sufletele copiilor: „Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca sigiliul aplicat pe ceară”. [1] Slăbirea credinţei, a iubirii părinteşti, filiale şi frăţeşti, neglijarea educaţiei în familie duc la slăbirea legăturii familiei cu Biserica, la delăsare şi decădere spirituală. Criza familiei se manifestă în abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor de către copii, în numărul mare de avorturi şi de divorţuri, în creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile, în pericolul drogurilor şi al diferitelor adicţii, în promovarea unor neobişnuite „modele” de familie. Astăzi, Biserica apără demnitatea familiei într-o societate în criză de valori spirituale şi supusă unor permanente schimbări, care minimalizează rolul primordial al părinţilor în educarea copiilor. În acest sens, în conformitate cu art. 29, alin. 6 din Constituţia României, Patriarhia Română a susţinut permanent dreptul părinţilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori, întrucât această datorie le revine părinţilor. Totodată, pentru conştientizarea rolului fundamental al părinţilor în domeniul educaţiei, prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului să fie numită Duminica părinţilor şi copiilor. Orice copil are nevoie ca familia şi şcoala, la care se alătură din prima zi de viaţă şi Biserica, să lucreze împreună pentru creşterea lui fizică, intelectuală şi spirituală. În spaţiul familial, şcolar şi eclesial, Biserica susţine o educaţie integrală a copiilor şi a tinerilor, valorificând specificul formativ al educaţiei religioase. Ora de Religie din şcoli şi principalul program naţional catehetic, numit Hristos împărtăşit copiilor, descoperă copiilor şi tinerilor sensul profund creştin al vieţii, oferă repere esenţiale pentru dezvoltarea în plan personal şi comunitar, cultivă iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, dar şi faţă de întreaga creaţie a lui Dumnezeu, promovează comuniunea între generaţii, descoperă vocaţii şi le cultivă spre binele societăţii. De asemenea, prin cele 10 ediţii ale Proiectului educaţional Alege Şcoala!, Biserica Ortodoxă Română a susţinut educaţia copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar, afectaţi de o situaţie materială precară sau de fenomenul migraţiei, pentru ca aceşti copii să se poată integra şi creşte într-o comunitate care cultivă valori spirituale şi culturale. La împlinirea a 20 de ani de activitate, dorim tuturor membrilor Federaţiei Naţionale a Părinţilor – Edupart şi tuturor participanţilor la această aniversare sănătate, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu! Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Note [1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creştină, Editura Cuvântul Vieţii, Bucureşti, 2015, p. 87. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 117, Ultimul acces: 2026-09-13 14:47:39
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1