Rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost depuse la Palatul Culturii din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost depuse la Palatul Culturii din Iaşi

[2025-11-14]
de Alexandru Boboc

Rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost depuse miercuri în incinta Palatului Culturii, unde vor rămâne timp de 30 de zile.
La orele prânzului, sicriul a fost întâmpinat în Piaţa Unirii din Iaşi şi transportat de un dric tras de cai. La ceremonial au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Jandarmeriei Române, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ai celorlalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Grigore Alexandru Ghica a V-lea, Domnitorul Moldovei, se întoarce acasă. După 168 de ani, o reparaţie istorică, o reparaţie morală faţă de unul dintre cei mai reformatori domnitori pe care Moldova i-a avut”, a transmis Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
„Probabil unul dintre acei conducători care a plecat mai sărac din funcţie decât atunci când a venit, un domnitor iubitor de Biserică, iubitor de credinţă, iubitor de români, un domnitor care a reformat multe domenii şi care a adus multe libertăţi”, a adăugat managerul instituţiei.
Zile de omagiu
După cele 30 de zile în care oamenii îi pot aduce un ultim omagiu domnitorului, osemintele vor fi înhumate într-un mormânt săpat în preajma Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, lăcaş de cult în care Grigore Alexandru Ghica a fost uns domnitor al Moldovei.
Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri cu rugăciune şi onoruri militare din cimitirul localităţii franceze Le-Mée-sur-Seine şi aduse în România.
Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857) a fost domnitor al Moldovei în perioadele mai 1849 – octombrie 1853 şi octombrie 1854 – iunie 1856, sub numele Grigore al V-lea Ghica. El a fost ultimul domn al Principatului Moldovei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-06-08 01:09:34