PS Veniamin a binecuvântat noul sediu al carabinierilor din Cahul[2025-11-14]de Alexandru BobocEpiscopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat miercuri la inaugurarea noului sediu al carabinierilor din Cahul. Noua structură este menită să sporească siguranţa şi ordinea publică în regiune şi face parte din Direcţia regională Sud a Inspectoratului General de Carabinieri. Preasfinţitul Părinte Veniamin a mulţumit conducerii şi angajaţilor instituţiei pentru efortul depus în slujirea binelui comun şi pentru buna colaborare dintre Biserică şi structurile de ordine publică. Ierarhul a subliniat importanţa ca angajaţii statului să fie buni profesionişti şi un oameni credincioşi, animaţi de dragostea faţă de Dumnezeu şi de respect faţă de semeni. La eveniment au participat generalul de brigadă Dumitru Scurtu, comandantul Inspectoratului General de Carabinieri, Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul, Pavel Groza, preşedintele raionului Cahul, Igor Şevcenco, reprezentantul Cancelariei de Stat la Cahul, Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul şi comisarul-şef Ştefan Nucă, şeful Inspectoratului de Poliţie Cahul. Preasfinţia Sa a oferit generalului de brigadă Dumitru Scurtu o icoană cu reprezentarea Sfântului Cuvios Iraclie, iar locotenentului-colonel Artur Leonte o Biblie, un Catehism, o carte de rugăciune şi mai multe icoane destinate birourilor din noul sediu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 76, Ultimul acces: 2026-06-09 17:12:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1