PS Virgil: Ne respectăm când muncim, îl iubim pe Dumnezeu şi nu facem răul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Virgil: Ne respectăm când muncim, îl iubim pe Dumnezeu şi nu facem răul

[2025-11-15]
foto: EGCO.ro
Vineri, 14 noiembrie a.c., la începutul Postului Naşterii Domnului din acest an, Preasfinţitul Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, alături de un sobor de preoţi şi un arhidiacon. Celebrarea a fost animată de elevii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, care participă în fiecare zi de vineri la Liturghia oficiată în Catedrală. O dimineaţă în care credinţa şi inocenţa copiilor s-au împletit la Oradea cu solidaritatea medicilor italieni de la prestigiosul Institut pediatric „Burlo Garofalo” din Trieste, prezenţi la Oradea, pentru misiunea cărora Episcopul greco-catolic orădean a oferit Domnului o intenţie specială de recunoştinţă.

Pornind de la cuvântul apostolic „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” din Epistola Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni (2Tes 3,6-18), Episcopul le-a vorbit copiilor despre importanţa învăţăturii şi a muncii de zi cu zi, dar şi despre importanţa iubirii aproapelui (Lc 13,31-35). Preasfinţia sa i-a îndemnat să înveţe bine pentru a putea distinge binele de rău şi a subliniat legătura dintre muncă, credinţă şi respect. „Îl iubim pe aproapele atunci când îl respectăm, iar respectul faţă de celălalt începe cu respectul faţă de noi înşine”, le-a transmis Preasfinţitul, amintindu-le copiilor că gesturile simple – munca, rugăciunea, jocul făcut cu bunătate – sunt dovezi ale iubirii creştine. „Ne respectăm când muncim, când îl iubim pe Dumnezeu şi când nu facem răul.” Iar la final, i-a invitat pe cei mici să facă o promisiune simplă şi luminoasă: să muncească bine, să îl iubească pe Domnul şi să îşi iubească aproapele.
Încredinţându-i pe toţi cei prezenţi Maicii Sfinte, „mama noastră a tuturor”, Episcopul a invocat binecuvântarea Domnului peste copii, profesori şi pentru toţi cei care îi însoţesc în drumul lor, pentru a învăţa cu bucurie, a se juca frumos şi a păstra mereu în inimă dorinţa de a face binele. La final, PS Virgil le-a mulţumit elevilor, corului, profesorilor şi unei delegaţii de patru medici de la Institutul pediatric „Burlo Garofalo” din Trieste, aflaţi în aceste zile la Oradea în cadrul parteneriatului început în 2022 cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Delegaţia a vizitat mai multe obiective culturale din oraşul de pe Crişul Repede, spitalul judeţean, comunitatea italiană din oraş şi instituţiile catolice de învăţământ, iar vineri au participat la Liturghia arhierească. „Ei se ocupă de sănătatea voastră şi a noastră, a tuturor. Le mulţumim!”, a încheiat Episcopul, evocând şi sărbătoarea Sfântului Apostol Filip din calendarul bizantin. (Biroul de presă EGCO, Mihaela Caba-Madarasi)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 55, Ultimul acces: 2026-05-17 20:35:13