Festivalul Internaţional de Colinde al Diasporei Româneşti va răsuna la Dublin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Festivalul Internaţional de Colinde al Diasporei Româneşti va răsuna la Dublin

[2025-11-17]
de basilica.ro

Catedrala din Leeson Park, Dublin, Republica Irlanda, găzduieşte în acest an Ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional de Colinde al Diasporei Româneşti. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, între orele 17:00 şi 20:00, şi duminică, 30 noiembrie, între orele 15:00 şi 18:00, anunţă Episcopia Irlandei şi Islandei.
Festivalul se desfăşoară cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei şi Islandei. Organizatorii îşi propun să aducă împreună comunităţi româneşti din Europa, într-un spirit de continuitate culturală şi tradiţie.
Peste 315 corişti din România, Republica Moldova şi mai multe comunităţi româneşti din străinătate vor interpreta colinde, dar şi cântări din repertoriul religios şi folcloric.
Coralele participante
Programul reuneşte formaţii corale de copii şi adulţi din spaţii geografice şi comunităţi diferite. Printre acestea se numără:
• Corul de copii al Şcolii Varlaam Mitropolitul din Iaşi, dirijat de Ilinca Furtună
• Corul de copii Vitejii al Liceului Mihai Viteazu din Chişinău, dirijat de Pr. Gurie Dumbravă
• Corala de copii a Parohiei Sfinţii Trei Ierarhi din La Courneuve, Paris, dirijată de Pr. Mircea Filip
• Corul Sfântul Roman Melodul al Asociaţiei Nepsis Ireland din Dublin, dirijat de Diac. Cristian Pasere şi Andrei Ursaciuc
• Corala Sfinţii Arhangheli din Paris, dirijată de Ionuţ Furtună
• Corala Cântăm Domnului din Torino, dirijată de Pr. Cristian Vasilescu
• Corul Armonia al Parohiei Naşterea Domnului din München, dirijat de Ciprian Munteanu
• Corala Agapia a Parohiei Buna Vestire din München, dirijată de Diac. Adrian Sandu
• Corala Sfântul Roman Melodul a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei din Roma, dirijată de Pr. Andrei Aslan
• Corul psaltic al Catedralei Arhiepiscopale Sf. Gheorghe din Londra, dirijat de protopsaltul Valentin Gheorghe
Un punct de întâlnire pentru diaspora
Prin diversitatea corurilor prezente, evenimentul un prilej pentru românii din diaspora de a-şi reafirma identitatea culturală şi de a se bucura de un repertoriu cunoscut şi apreciat, într-un cadru comunitar.
Accesul la festival este deschis tuturor celor care doresc să se bucure de atmosfera specifică perioadei premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului.
Organizatorii îi invită pe participanţi să descopere energia şi emoţia colindelor interpretate de coruri formate din copii, tineri şi adulţi uniţi prin aceeaşi tradiţie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 82, Ultimul acces: 2026-06-16 15:47:09