Episcopul Ignatie avertizează asupra impactului pe care un simplu click îl poate avea asupra vieţii noastre: Să nu ne amăgim![2025-11-18]de basilica.roPreasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a vorbit duminică, la Vaslui, despre comportamentul în mediul online, acolo unde un simplu click poate trăda lipsă de iubire faţă de aproapele nostru. În cuvântul ocazionat de pilda samarineanului milostiv, ierarhul a făcut o paralelă cu prezentul, afirmând că, din păcate, oamenii se fac părtaşi celor care fac rău celor nevinovaţi, chiar fără să-şi dea seama. PS Ignatie a exemplificat cu postările din mediul online, unde adesea, se distribuie lucruri reprobabile despre semenii noştri, fără a se lua în considerare efectele acestei acţiuni, relatează Episcopia Huşilor. „Noi nu ne ridicăm împotriva celor care sunt agresaţi, dispreţuiţi, calomniaţi pe nedrept. Adesea devenim părtaşi unor astfel de situaţii foarte grave. Cum? Un click dat pe o anumită postare care are drept conţinut violenţa, agresarea, calomnia, minciuna, nu este altceva decât faptul de a fi de acord cu acel conţinut”. „Distribuirea unui conţinut în mediul online în care cineva este murdărit sufleteşte este echivalentă cu păcatul celui care a emis acele lucruri reprobabile şi care distrug iubirea. Să nu ne amăgim! Un click dat unei postări cu un conţinut agresiv, care lezează imaginea cuiva nu este unul nevinovat, nicidecum!”, a spus Episcopul Huşilor. Ce alegem să facem cu un click? Preasfinţia Sa a continuat, arătând că prin distribuirea sau amplificarea unor lucruri negative despre un om, arătăm cât de insensibili suntem faţă de acesta, în contradicţie cu samarineanul cel milostiv. „Trădează că în noi este o sete – şi se vede acest lucru fiindcă cele mai accesate conţinuturi din mediul virtual sunt cele în care cineva e agresat, calomniat, violentat verbal sau linşat mediatic”. „Nu are niciun fel de rating, de trecere în mass-media scrisă sau virtuală ceva foarte pozitiv sau ceva foarte frumos, ci cele negative. De ce? Fiindcă noi contribuim la distribuirea unor astfel de conţinuturi violente şi cu agresivitate verbală, care sunt echivalente cu a fi total insensibili faţă de suferinţa unui om şi, mai mult decât atât, să o amplificăm prin ceea ce facem”, a adăugat Episcopul Ignatie. Cum folosim tehnologia? Părintele Episcop a sugerat să folosim tehnologia pentru a ajuta pe semenii noştri, dar din păcate, acest lucru nu se întâmplă foarte des. „Eu în această logică înţeleg tehnologia, ca pe o modalitate foarte simplă de a dărui celui de lângă tine dragoste, chiar dacă se află la sute de kilometri distanţă, un mesaj, un apel telefonic, un e-mail, un mesaj pe reţelele de socializare în care ne manifestăm prezenţa şi că suntem lângă el când se află într-o suferinţă şi încercare cumplită”, a mai menţionat ierarhul. După Sfânta Liturghie, PS Ignatie a sfinţit icoana hramului şi a binecuvântat lucrările de la casa parohială a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina”. Episcopul a oferit, în semn de recunoştinţă, părintelui Constantin Pârcălabu, Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu”, cea mai înaltă distincţie a eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 68, Ultimul acces: 2026-06-12 14:49:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1