Arhimandritul Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistriţa, a trecut la cele veşnice la 86 de ani[2025-11-18]de Mihail PătrăşcanuPărintele Arhimandrit Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistriţa, a trecut la cele veşnice luni la vârsta de 86 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 21 noiembrie, la Mănăstirea Bistriţa. În seara zilei de luni, 17 noiembrie, arhimandritul a trecut la Domnul, în chilia sa, în stare de rugăciune şi trezvie. Figura luminoasă a monahismului românesc, părintele Veniamin a fost cunoscut pentru viaţa sa jertfelnică, pentru rigoarea în nevoinţă şi pentru impresionanta activitate cultural-teologică, concretizată în peste 100 de volume şi sute de studii şi articole. Dedicat vieţii Bisericii Născut în 1939, în Plopiş–Şişeşti (Maramureş), a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Rohia, sub povăţuirea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira. A urmat studii teologice la Cluj, Sibiu, Bucureşti şi Strasbourg, unde a beneficiat de o bursă acordată de preşedintele francez Charles de Gaulle. După o perioadă de prigoană în comunism, în care i s-a interzis activitatea teologică, părintele Veniamin a revenit în slujirea Bisericii ca profesor de seminar, apoi ca arhimandrit şi director al Seminarului din Bucureşti. Mănăstirea Bistriţa Din dorinţa de a se dedica complet vieţii duhovniceşti, s-a retras la Mănăstirea Cozia, iar mai târziu a devenit eclesiarh al Catedralei Episcopale din Râmnicu Vâlcea. S-a remarcat ca unul dintre cei care au readus la viaţă Mănăstirea Bistriţa, reînfiinţând obştea, reorganizând spaţiile de cult şi întemeind un centru de restaurare şi conservare a patrimoniului. Ultimii ani i-a petrecut în rugăciune neîncetată, fiind duhovnic al Mănăstirii Bistriţa şi al numeroşilor credincioşi care îi căutau sfatul. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis un mesaj de condoleanţe, subliniind statornicia, jertfelnicia şi dragostea părintelui pentru Biserică. „Îl rugăm pe Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata cuvioşilor şi în lumina Preasfintei Treimi! Veşnica lui pomenire, din neam în neam!” Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-06-04 06:28:18
|
Timp total: 0.07s...
[]:1