Familia, în centrul atenţiei la Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din Dolj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Familia, în centrul atenţiei la Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din Dolj

[2025-11-20]
de basilica.ro

Familia, mai precis, pastoraţia familiei creştine, a fost tema dezbaterilor Cercului pedagogic al profesorilor de religie din învăţământul gimnazial din judeţul Dolj, informează Mitropolia Olteniei.
Evenimentul s-a desfăşurat miercuri şi a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Tema întâlnirii a fost „Pastoraţia familiei creştine – repere şi aplicaţii educaţionale”.
În deschidere, Carmen Oprea, profesor şi inspector de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a subliniat că „familia reprezintă primul spaţiu de formare morală şi spirituală a copilului, iar tot ceea ce construim noi la clasă se sprijină pe experienţa trăită în mediul familial: respect, încredere, iubire, rugăciune şi responsabilitate”.
Familia nu poate exista în afara actului creator divin
La rândul său, Înalpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a spus că tema aleasă pentru întâlnirii, este una de căpătâi.
„Tema familiei, aleasă pentru această întrunire, este una fundamentală. Dintru început, în Cartea Facerii, vedem că atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam şi apoi pe Eva, le-a dat binecuvântarea de a creşte şi de a se înmulţi. Este vorba despre o creştere deplină: intelectuală, biologică, culturală şi spirituală ‒ o creştere ce cuprinde întreaga viaţă omenească. Iar înmulţirea priveşte perpetuarea neamului omenesc şi continuitatea creaţiei lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.
Mitropolitul Olteniei a arătat că familia este indispensabilă pentru dezvoltarea omului, astfel încât acesta să poată îndeplini rânduiala lăsată de Dumnezeu.
„Familia este locul în care omul se naşte şi în care, în primii ani ai vieţii, descoperă dragostea, siguranţa şi identitatea. Copiii au o percepţie concretă asupra familiei: este spaţiul în care se întorc cu dor, cu afecţiune, în care se simt ocrotiţi. La vârsta maturităţii, omul se desprinde firesc din familia în care a crescut şi întemeiază o alta, ducând mai departe rânduiala dată de Dumnezeu”.
„Trebuie să subliniem că familia are un contur profund religios. Ea nu poate exista în afara actului creator divin; relaţia omului cu Dumnezeu este fiinţială atât pentru familie, cât şi pentru şcoală”, a completat ierarhul.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Ora de religie trebuie să atingă sufletul copiilor
Referindu-se la ora de religie, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa modului de predare pentru a modela sufletele şi minţile copiilor, un obiectiv la fel de important precum transmiterea de cunoştinţe.
„Orele de religie nu sunt doar spaţii de transmitere a unor cunoştinţe, ci locuri în care se formează caractere, se modelează suflete, se dezvoltă empatia, dragostea şi responsabilitatea. Trebuie să fim atenţi la nevoile elevilor, la sensibilităţile lor şi să folosim propriile noastre experienţe pentru a da un exemplu viu, credibil”.
„Cercurile de religie, întâlnirile şi dezbaterile sunt esenţiale. Acolo ne îmbogăţim unii pe alţii, împărtăşind experienţe, dificultăţi, soluţii şi bucurii. Educaţia religioasă este un drum comun, o lucrare de echipă, în care fiecare aduce o contribuţie valoroasă”, a mai adăugat Mitropolitul Irineu.
Repere teologice şi exemple de bună practică
Reperele teologice ale temei au fost prezentate de pr. prof. Florin Iliescu de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann”, Craiova, care a vorbit despre pastoraţia familiei creştine în contextul vieţii ecleziale.
De asemenea, a existat un moment artistic, susţinut de către Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, sub coordonarea protodiaconului Victor Şapcă.
Aplicabilitatea pedagogică a temei a fost ilustrată prin exemple de bună practică susţinute de profesori, precum:
„Familia creştină – biserica de acasă în comuniune cu marea familie: Biserica şi şcoala”, proiect tematic integrat — profesor Maria Ionescu (Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski”);
„Valori creştine dobândite în familie – mărturisiri în biserică” — profesor Mihaela Creţan (Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski”);
„Familia şi împlinirea poruncii iubirii”, proiectarea activităţii de învăţare pentru clasa a IV-a — profesor Loredana Nicolae şi profesor Ramona Enculescu;
„Familia şi împlinirea poruncii iubirii”, designul proiectului de lecţie — profesor drd. Carmen Oprea, inspector de specialitate ISJ Dolj;
Familia – darul iubirii lui Dumnezeu”, aplicaţie interactivă realizată în LearningApps — arhid. profesor dr. Angel-Cristian Stăiculescu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 90, Ultimul acces: 2026-06-09 14:30:00