Patriarhia Română construieşte un centru dedicat tinerilor defavorizaţi: Va găzdui tabere şi activităţi pentru mii de copii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhia Română construieşte un centru dedicat tinerilor defavorizaţi: Va găzdui tabere şi activităţi pentru mii de copii

[2025-11-20]
de Alexandru Boboc

Patriarhia Română a lansat joi Proiectul Centrul de activităţi cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Patriarhiei. Acesta este cofinanţat de Uniunea Europeană şi este destinat copiilor din zonele vulnerabile ale ţării.
La eveniment au participat Părintele Patriarh Daniel, părintele Florin Marica, managerul proiectului, Vladimir Nicolae Rovinţescu de la Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune şi Demnitate Socială, Emilia Ioana Voicu de la Organismul Intermediar Regional Sud-Est, prof. univ. Adrian Opre, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca şi invitaţi.
Părintele Florin Marica a prezentat datele generale ale proiectului, etapele, perioada de implementare, obiectivele şi grupurile ţintă.
„Obiectivul proiectului îl reprezintă construirea şi dezvoltarea centrului cu implementarea a două componente şi anume construirea propriu-zisă a unui centru multifuncţional cu dotări sportive şi culturale pentru copii în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov (…) şi desfăşurarea de activităţi specifice pentru cei 5.850 de copii înscrişi în grupul ţintă al proiectului”.
Părintele Florin Marica. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Cofinanţarea din partea Uniunii Europene se ridică la aproape 50 de milioane de euro, iar centrul va fi construit pe un teren de aproximativ 10 hectare situat în oraşul Pantelimon din judeţul Ilfov.
Un prilej de bucurie pentru viaţa Bisericii
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că lansarea unui proiect de o asemenea anvergură reprezintă un nou prilej de bucurie pentru viaţa Bisericii.
„Provocările la care sunt expuşi copiii şi tinerii din partea societăţii actuale, marcată de secularizare şi globalizare, sărăcită de valori spirituale şi supusă unor permanente schimbări, crize economice, sociale şi morale (emigraţia, consumul excesiv de alcool şi droguri, violenţa fizică sau verbală), reprezintă un motiv întemeiat de conştientizare a rolului şi importanţei Familiei, Bisericii şi Şcolii în educarea şi formarea copiilor şi a tinerilor”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat joi la lansarea proiectului Centrul de activităţi cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat că „România a înregistrat cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a şcolii. Statisticile arată că acest fenomen este mai des întâlnit în zona rurală şi în oraşele mici, în zone izolate sau dezavantajate”.
„Este esenţial ca Şcoala, Familia şi Biserica să colaboreze pentru a construi un sistem educaţional echitabil, modern şi relevant pentru viitorul tinerilor, întrucât miza educaţiei se bazează pe formarea unor caractere puternice care să răzbată în viaţă şi în promovarea unor modele autentice care să inspire generaţia copiilor şi a tinerilor de astăzi”, a atenţionat Părintele Patriarh Daniel.
Programul evenimentul a continuat cu prezentarea unui videoclip despre proiect, realizat cu ajutorul Trinitas TV.
Un proiect unic în România
Vladimir Nicolae Rovinţescu a evidenţiat importanţa şi anvergura proiectului care va fi implementat în oraşul Pantelimon.
Vladimir Nicolae Rovinţescu. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
„Acest proiect, prin anvergura naţională pe care o are, prin valoarea finanţării, prin anvergura investiţională şi prin numărul de copii sprijiniţi este unic în România, în perioada această de programare 2021-2027, ca proiect finanţat din Fondul Social European Plus”.
„Îmi doresc ca acest proiect să fie un proiect care să aducă un număr mare de zâmbete pe faţa copiilor defavorizaţi, pe chipurile lor, să aducă multe raze de speranţă în sufletele lor şi în sufletele familiilor lor, să cuantificăm proiectul în numărul paşilor călăuziţi pe drumul şcolii şi al educaţiei, a menţinerii în şcoală şi a evitării consumului de droguri şi de alcool şi să-l cuantificăm în numărul de destine schimbate în bine”, a spus Vladimir Nicolae Rovinţescu.
O şansă de a aduce lumină
Emilia Ioana Voicu de la Organismul Intermediar Regional Sud-Est a spus că proiectul lansat joi nu este doar o investiţie în infrastructură sau în servicii sociale.
Emilia Ioana Voicu. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
„Este o lucrare de suflet, o şansă de a aduce lumină, siguranţă şi încredere celor 5.850 de copii din comunităţile izolate sau dezavantajate ale ţării”.
„Investiţia majoră realizată pentru construirea şi dezvoltarea centrului de la Pantelimon arată, încă o dată, puterea pe care o are Biserica atunci când îmbină credinţa cu responsabilitatea şi grija pentru aproape. Este un exemplu autentic de iubire creştină în acţiune”.
De asemenea, Adrian Opre a prezentat coordonatele cercetării care a stat la baza proiectului şi modul în care va fi evaluat.
„Am identificat zonele vulnerabile sau, izolate sau dezavantajate, apoi am identificat publicul ţintă sau beneficiarii reali ai acestui proiect şi am purces la două etape de identificare a nevoilor acestor copii şi a familiilor lor, pe două componente foarte importante, în primul rând cu analiză calitativă, operând cu experţi în această zonă şi apoi una cantitativă de validare”.
Adrian Opre. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei şi-a exprimat speranţa unei bune colaborări între experţii din cadrul Patriarhiei Române şi cei din afara acesteia, „care vor face o muncă de calitate privind elaborarea materialelor suport şi care vor rămâne perene, dincolo de proiect, vor garanta sustenabilitatea proiectului”.
La final, părintele Florin Marica le-a mulţumit participanţilor şi celor implicaţi în proiect, exprimându-şi nădejdea că acesta va fi dus la bun-sfârşit.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 53, Ultimul acces: 2026-06-06 10:37:35