18 ani de la trecerea în veşnicie a Arhimandritului Ioanichie Bălan, cronicarul monahismului românesc[2025-11-22]de Alexandru BobocSâmbătă se împlinesc 18 ani de la trecerea în veşnicie a Arhimandritului Ioanichie Bălan, autorul Patericului românesc. Părintele Ioanichie Bălan a editat cele mai multe dintre scrierile Sfântului Cleopa, precum şi colecţia Vieţile Sfinţilor (12 volume) sau Convorbiri duhovniceşti. Cărţile sale au fost traduse şi în limbile altor ţări ortodoxe (greacă, rusă, sârbă, bulgară), precum şi în limbi de circulaţie internaţională. Sfântul Dumitru Stăniloae spunea despre Ioanichie Bălan că a fost „stăpânit de o neistovită căutare manifestată ca o vocaţie, cuvioşia Sa a colindat prin toate laturile pământului binecuvântat al ţării spre a-i descoperi comori duhovniceşti”. „Osteneala i-a fost răsplătită din belşug. A cercetat şi a adunat numeroase mărgăritare de mult preţ, chipuri şi cuvinte de aleasă povăţuire duhovnicească ale unui mare număr de călugări ierarhi români îmbunătăţiţi, trăitori de-a lungul secolelor pe toate plaiurile patriei, evidenţiind şi pe această cale unitatea spirituală a neamului nostru” (text din prefaţa Patericului românesc). Părintele Ioanichie Bălan Arhimandritul Ioanichie s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamt, primind la botez numele de Ioan. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, la vârsta de 19 ani, a mers la Mănăstirea Sihăstria Neamţului. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 şi hirotonit diacon în ziua următoare. Între anii 1949-1971 a îndeplinit în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar şi ghid al mănăstirii. Între anii 1971-1975 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În data de 2 februarie 1979, a fost hirotonit ieromonah de către viitorul Patriarh Teoctist (pe atunci mitropolit al Moldovei). În 1984 a fost numit protosinghel, iar în 1992, arhimandrit. În anul 1971, sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ. Aici a desfăşurat o intensă activitate misionară, prin scrieri şi predică. Abia în anul 1990 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde şi-a continuat activitatea misionară şi publicistică. Arhimandritul Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice la vârsta de 77 de ani, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2007, după trei ani de grea suferinţă. A fost înmormântat la Mănăstirea nemţeană Sihăstria. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 129, Ultimul acces: 2026-06-11 00:16:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1