Nou film de Yelena Popovic: Un sfânt din sec. IV inspiră o poveste de pocăinţă plasată în lumea interlopă din Chicago[2025-11-26]de Ştefana TotorceaSfântul Moise Arapul a inspirat cel mai recent lung metraj scris şi regizat de Yelena Popovic, autoarea filmului biografic Man of God („Omul lui Dumnezeu” – despre viaţa Sfântului Ierarh Nectarie). Moses the Black nu este despre viaţa unui sfânt, ci despre moştenirea lui spirituală pentru lumea de astăzi. Pelicula spune o poveste despre pocăinţă a cărei acţiune este plasată în lumea interlopă din Chicago. Filmul va fi lansat în cinematografele din SUA în 30 ianuarie 2026. „Acest film este despre mântuire şi schimbare reală. Este crud, emoţionant şi puternic. Abia aştept ca publicul să îl vadă”, a declarat unul dintre producătorii executivi, Curtis Jackson, cunoscut cândva publicului ca rapperul 50 Cent. În film joacă Omar Epps şi controversatul rapper Wiz Khalifa, iar rolul Sfântului Moise Arapul este jucat de Chukwudi Iwuji. „Dur, plin de suflet şi neclintit, Moses the Black ne reaminteşte cu putere că, chiar şi în cele mai întunecate momente, există întotdeauna o cale de ieşire — oricine se poate schimba şi toată lumea merită o a doua şansă”, transmit reprezentanţii distribuitorului Fathom Entertainment. Yelena Popovic, autoarea filmului, a primit în 2022, la lansarea în România a filmului Man of God, Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, acordat de Părintele Patriarh Daniel. Finanţatori şi producători Principalul finanţator este SimeonFaith, un fond gestionat de producătorul Simeon Entertainment, cu scopul de a crea filme comerciale bazate pe valori creştine şi cu potenţial de a câştiga premii cinematografice. Printre finanţatorii filmului se numără şi două familii de greci din Chicago. „Suntem încântaţi să susţinem conţinuturi cu impact, precum Moses the Black, care pot schimba cu adevărat vieţi”, a declarat Alex Pissios, unul dintre finanţatori, citat de Variety. „Acest lucru calcă pe urmele şi onorează moştenirea unchiului nostru, care a oferit oportunităţi şi a inspirat comunităţile defavorizate.” Filmele cu subiecte creştine sunt pe val Lansarea filmului Moses the Black se încadrează într-un boom recent al filmelor cu conţinut bazat pe valorile credinţei, după cum au demonstrat încasările fenomenale de box-office ale filmului Sound of Freedom şi succesul megahitului TV The Chosen. Trendul a determinat şi marile reţele de streaming online ca Netflix şi Prime Video să comande realizarea de filme de acest tip care să fie distribuite pe platformele lor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 143, Ultimul acces: 2026-09-20 13:37:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1