Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Pustiana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Pustiana

[2026-02-11]
foto: Ercis.ro
În perioada 6-8 februarie 2026, parohia „Sfântul Ştefan, Rege” din Pustiana a trăit un deosebit moment de bucurie şi de reînnoire sufletească prin prezenţa Episcopului Iosif Păuleţ, aflat în vizită pastorală, şi frumoasele cuvinte de învăţătură savurate cu întreaga noastră fiinţă comunitară. A fost un program bogat în întâlniri cu diferite categorii de persoane, începând cu cei mai mici, până la cei mai vârstnici. Toţi au primit cu bucurie şi entuziasm mesajul Episcopului nostru, Iosif Păuleţ, păstor al Diecezei noastre de Iaşi.

Vineri seara, după celebrarea Sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi într-un număr destul de mare au rămas în biserică pentru a se bucura în continuare de apropierea şi căldura sufletească a păstorului nostru, ascultându-i cu nespusă plăcere cuvintele care au fost ca o adevărată mângâiere şi încurajare în drumul credinţei noastre. A urmat întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii parohiale format din cele două consilii: parohial-economic şi pastoral. În acest cadru de apropiere părintească, Episcopul nostru Iosif a scos în evidenţă importanţa celor două consilii şi rolul deosebit pe care îl au în buna desfăşurare a activităţilor parohiale în deplină colaborare cu preoţii responsabili de pastoraţia locală.
Sâmbătă după Sfânta Liturghie de dimineaţă, a avut loc întâlnirea cu copiii, adolescenţii şi tinerii care s-au bucurat nespus de mult de căldura sufletească cu care Episcopul Diecezei noastre s-a apropiat de minunatele lor suflete pentru a-i încuraja sub diverse aspecte să se apropie cu mult curaj şi încredere de Isus din Sfânta Euharistie şi să îşi contureze pentru viitorul lor creştinesc o relaţie cât mai strânsă cu Biserica şi cu comunitatea din care fac parte. Un alt aspect foarte important al acestei zile a fost vizita la cei bolnavi cu care a împărtăşit câteva momente de comuniune, ascultându-i şi alinându-i în suferinţele lor, încurajându-i şi rugându-se împreună cu ei, dându-le binecuvântarea arhierească.
Întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiei ceangăilor de limbă maghiară a fost însoţit de o atmosferă de prietenie şi căldură sufletească, împărtăşind fiecare diverse opinii legate de respectarea culturii lingvistice locale şi a tradiţiilor populare specifice acestei comunităţi din Pustiana, incluzând diferite propuneri şi provocări. După prânz ne-am deplasat la filiala din Bogdăneşti (Râpa Epii – denumirea veche), unde am întâlnit o frumoasă biserică, renovată de curând cu sprijinul pr. Iosif Antoci, care activează în Austria. Aici am fost întâmpinaţi de puţinii credincioşi ai acestei comunităţi care şi-au arătat iubirea, preţuirea şi ataşamentul faţă de păstorul Diecezei. La rândul lor, aceştia şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria că nu au fost lăsaţi la o parte din această vizită, ci dimpotrivă au fost încurajaţi, atât de frumoasele cuvinte ale Episcopului, cât mai ales de prezenţa şi grija sa faţă de această turmă mică dar plină de curaj. Drumul aflat în lucru a fost o adevărată provocare „off road”, plin de surprize, care va rămâne o experienţă de neuitat!
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceste zile pline de har, încheiate duminică, şi suntem convinşi că nu vom uita curând această frumoasă experienţă a întâlnirii cu păstorul Diecezei noastre de Iaşi. Uniţi în rugăciune, puternici în comuniune! (Pr. Anton Diacu şi pr. Emil-Ioan Robu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 189, Ultimul acces: 2026-06-14 10:55:05