Raportul pentru 2025 al Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord relevă dezvoltare şi consolidare instituţională - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Raportul pentru 2025 al Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord relevă dezvoltare şi consolidare instituţională

[2026-02-11]
de Ştefana Totorcea

Raportul de activitate pentru anul 2025 al Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord relevă procesul de dezvoltare şi consolidare instituţională a unei eparhii mature şi orientate strategic, transmit reprezentanţii instituţiei după Adunarea Eparhială desfăşurată marţi la Londra.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfinţitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei şi Islandei, în Catedrala Arhiepiscopală de la Londra.
Lucrările au început apoi cu un cuvânt introductiv rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Conferinţă despre spiritualitate şi familie
Episcopul Siluan al Italiei a susţinut marţi, 10 februarie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală din Londra, o conferinţă despre rolul spiritual al familiei şi provocările ei. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Invitatul evenimentului a fost Episcopul Siluan al Italiei, care a oferit o reflecţie teologică şi duhovnicească dedicată Anului omagial al pastoraţiei familiei creştine (2026).
Preasfinţia Sa a aşezat familia în inima vieţii bisericeşti, ca spaţiu al întâlnirii omului cu Dumnezeu, al creşterii în iubire jertfelnică şi al transmiterii credinţei din generaţie în generaţie.
Ierarhul a vorbit despre apărarea familiei ca lucrare duhovnicească şi responsabilitate comună a Bisericii, despre provocările familiei contemporane şi despre familia clericilor, chemată să fie mărturie vie în acest context.
Mesaje de la membrii corpului diplomatic
Reprezentanţii corpului diplomatic au apreciat colaborarea cu Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Membri ai corpului diplomatic al României şi al Republicii Moldova au rostit alocuţiuni în care au apreciat lucrarea de păstrare a identităţii, coeziunii şi demnităţii românilor din diaspora, desfăşurată de arhiepiscopie.
De asemenea, a fost subliniată buna colaborare dintre structurile bisericeşti şi autorităţile diplomatice, în sprijinul comunităţilor, precum şi importanţa unui dialog constant şi responsabil între Biserică şi instituţiile statului, în folosul binelui comun.
Au vorbit Ruslan Bolbocean, Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi consulii generali ai României Robert Adrian Marin (Londra), Nicoleta Loredana Teodorovici (Manchester), Andreea Ioana Berechet (Edinburgh) şi Mihaela Savu (Birmingham).
PS Nectarie a oficiat un Te Deum în deschiderea lucrărilor. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Raportul de activitate prezentat a inclus cifre substanţiale atât în ceea ce priveşte consolidarea structurii eparhiale şi instituţionale, cât şi în plan patrimonial, misionar, catehetic, social-filantropic şi de reprezentare publică.
Consolidare instituţională şi patrimonială
Un pas major în consolidarea instituţională l-a constituit aprobarea Statutului Arhiepiscopiei şi avansarea procedurilor de înregistrare ca organizaţie de tip Charity (CIO), proces aflat într-o etapă avansată şi esenţial pentru funcţionarea coerentă în cadrul juridic britanic.
În acest sens, a fost subliniată necesitatea clarităţii financiare şi a responsabilităţii administrative, în acest scop fiind creat un ghid de bune practici. Ghidul a fost prezentat de părintele Constantin Popescu, vicar eparhial, care a amintit că buna organizare financiară este un instrument esenţial pentru susţinerea proiectelor Arhiepiscopiei.
IPS Atanasie la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Marii Britanii şi Irlandei de Nord marţi, 10 februarie 2026. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Ca răspuns la dinamica migraţiei în Marea Britanie, anul trecut au fost înfiinţate 20 de noi parohii şi au fost trecute în patrimoniu cinci biserici, din care una prin donaţie, iar alte patru prin achiziţie.
De asemenea, a fost achiziţionat un sediu pentru centrul eparhial în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale, iar sfântul lăcaş se află în proces de consolidare şi amenajare, lucrările urmând să continue şi anul acesta.
Cifre semnificative
Numărul botezurilor, cununiilor şi înmormântărilor din eparhie relevă dinamica şi robusteţea comunităţii româneşti din Marea Britanie şi Irlanda de Nord, dar şi atracţia duhovnicească ce iradiază în jur, care produce convertiri.
Anul trecut au fost oficiate 969 de botezuri, 383 de cununii şi 70 de înmormântări, iar 118 persoane au fost primite în Ortodoxie.
Aproape 1.500 de tineri au participat la cursurile şcolilor parohiale anul trecut, iar catehezele organizate în comunităţi au avut peste o mie de participanţi.
Peste 285.000 de euro au fost alocaţi pentru acţiuni social-filantropice şi au fost oferite ajutoare financiare de aproape 164.000 de euro pentru peste 3.600 de beneficiari.
Sprijinul acordat a ajuns şi la 820 de copii din centre de plasament din România.
Reprezentanţii Ortodoxiei româneşti din Regatul Unit au participat la evenimente intercreştine şi interconfesionale, afirmând o prezenţă responsabilă şi echilibrată în societatea britanică, iar zeci de preoţi ortodocşi români activează atât în penitenciare, cât şi în spitale.
Principalele obiective pentru anul 2026 sunt definitivarea lucrărilor de consolidare a Catedralei Arhiepiscopale din Londra, finalizarea proceselor de recunoaştere juridică şi întărirea structurilor administrative, precum şi extinderea sprijinului filantropic şi a lucrării cu tinerii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 148, Ultimul acces: 2026-06-13 04:32:26