Comunitate şi comuniune la o biserică din Capitală ocrotită de Sf. Haralambie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Comunitate şi comuniune la o biserică din Capitală ocrotită de Sf. Haralambie

[2026-02-11]
de Ştefana Totorcea

Un sobor condus de Părintele Lector Cosmin Pricop, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti, a oficiat marţi Sfânta Liturghie la hramul Bisericii Flămânda din Capitală.
Părintele decan a dat astfel curs invitaţiei Părintelui Paroh David Pestroiu, profesor universitar şi prodecan al aceleiaşi facultăţi.
„A fost o slujbă şi un moment frumos pentru că, împreună cu ceilalţi părinţi coslujitori şi cu întreaga comunitate, am mulţumit lui Dumnezeu şi ne-am rugat Sfântului Haralambie pentru darurile pe care le-a revărsat asupra acestei comunităţi parohiale, asupra credincioşilor care fac parte din această familie”, a declarat Părintele Decan Cosmin Pricop pentru Trinitas TV.
„A fost un moment frumos şi pentru că, în calitate de colegi la Facultatea de Teologie, am slujit împreună, am coliturghisit într-un alt cadru decât cel obişnuit, la Facultate sau la Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar.”
„Sperăm ca astfel de momente să apară în continuare şi să se închege şi mai bine comunitatea şi comuniunea dintre profesori la facultatea noastră”, a adăugat decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
Parohia sprijină familiile în educarea copiilor
Părintele Paroh David Pestroiu a amintit că Sfântul Haralambie îşi revarsă ocrotirea şi asupra copiilor din cadrul Centrului Educaţional Social care funcţionează în curtea bisericii.
„Un Sfânt care primeşte această titulatură de a fi cel mai vârstnic martir din calendarul creştin este o forţă a unui exemplu viu, mai cu seamă pentru tinerii de astăzi şi chiar şi pentru copiii care îl văd ca pe un bunic protector”, a spus Părintele David Pestroiu.
Prodecanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi-a exprimat dorinţa ca sfântul „să devină exemplu pentru copii, pentru tineri, care trebuie de mici instruiţi să cunoască şi să preţuiască integritatea, această mărturisire demnă şi curajoasă a adevărului, să preţuiască valorile, care astăzi sunt zdruncinate într-o societate de consum care treptat, treptat îşi pierde busola”.
Parohul Bisericii Flămânda a amintit că parohia desfăşoară de peste 15 ani un proiect social, filantropic şi educaţional, instruind generaţie după generaţie de copii.
„În centrul de tip after-school de aici, de lângă biserică, sunt primiţi nu numai cu dragostea şi căldura şi prietenia specifică unei comunităţi parohiale, ci şi cu speranţa că, dacă vor creşte aici, sub streaşina Bisericii, vor deveni vlăstarele de mâine ale unei ţări şi ale unei Biserici care duce mai departe speranţa veşniciei celei fericite, urmând această propovăduire a Evangheliei Mântuitoare dată de Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru”, a încheiat Părintele David Pestroiu.
La final, a fost oficiat un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului lăcaş trecuţi la Domnul.
Biserica Flămânda datează de la finele secolului al 19-lea şi se găseşte pe Str. Olimpului nr. 17 din Capitală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 178, Ultimul acces: 2026-06-09 14:21:18