Avem libertatea de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu sau de a ne îndepărta de El, spune PS Samuel Bistriţeanul[2026-02-11]de basilica.roPreasfinţitul Părinte Samuel Bistriţeanul a vorbit duminică despre „libertatea de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu, iar pe de altă parte, libertatea de a ne îndepărta de El”. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Treime” din Unguraş, judeţul Cluj. Pornind de la pericopa evanghelică a Întoarcerii Fiului Risipitor, ierarhul a explicat că întotdeauna avem de ales felul în care folosim libertatea dăruită de Dumnezeu. „Cei doi fii din pildă ne reprezintă pe noi toţi: pe de o parte, libertatea de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu, iar pe de altă parte, libertatea de a ne îndepărta de El. Din fericire, pilda nu se opreşte la rătăcire, ci ne arată întoarcerea prin pocăinţă”, a spus Preasfinţia Sa. Dumnezeu nu obligă, ci aşteaptă PS Samuel Bistriţeanul a arătat că prin pilda Fiului Risipitor vedem că Dumnezeu nu ne constrânge să-L ascultăm, chiar dacă alegerea noastră poate avea efecte negative. „Dumnezeu nu-l opreşte pe om cu forţa. Îngăduie plecarea, dar Evanghelia ne arată eşecul libertăţii care se înstrăinează de Dumnezeu. De aceea este esenţial să înţelegem momentul în care inima noastră începe să slăbească şi să ne întoarcem fără amânare”, a afirmat Părintele Episcop vicar. Avem, însă, posibilitatea de a ne întoarce oricând la Dumnezeu-Tatăl, indiferent cât de departe am merge pe căi greşite, prin pocăinţă, care trebuie asumată fără şovăire. „Oricât de departe ar fi omul, se poate întoarce. Avem un Dumnezeu cu inimă de Tată, Care spune fiecărui fiu rătăcitor: «Mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»”, a transmis PS Samuel Bistriţeanul. Spovedania, soluţia pentru fiii risipitori În încheiere, ierarhul a îndemnat credincioşii ca, în această perioadă a Triodului, să acorde o atenţie deosebită spovedaniei şi mărturisirii sincere înaintea lui Dumnezeu, modalitate concretă de a ne pocăi pentru greşelile noastre, în mod concret. „În această perioadă este foarte important să ne spovedim şi să mărturisim cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu tot ceea ce am greşit. Atunci, Tatăl nostru cel ceresc va face şi pentru noi ospăţ din viţelul cel îngrăşat, dăruindu-ne Trupul şi Sângele Fiului Său, spre iertarea păcatelor şi spre mântuirea noastră”, a concluzionat Preasfinţia Sa. În cadrul slujbei, PS Samuel Bistriţeanul l-a hirotonit diacon pe teologul Alin Vasile Nuţ, care urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Mănăşturu Românesc, filia Văleni, Protopopiatul Huedin. De asemenea, Preasfinţia Sa l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Mircea Adrian Luca. Primarul comunei Unguraş, Alin-Cristian Rotar, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 180, Ultimul acces: 2026-06-11 11:17:49
|
Timp total: 0.05s...
[]:1