Conferinţa „Familia sub Protecţia Credinţei” a adus la Cahul participanţi de seamă din România şi Republica Moldova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferinţa „Familia sub Protecţia Credinţei” a adus la Cahul participanţi de seamă din România şi Republica Moldova

[2026-02-12]
de basilica.ro

Misiunea Socială Diaconia şi Episcopia Basarabiei de Sud au organizat luni la Cahul (Republica Moldova) conferinţa „Familia sub Protecţia Credinţei“, eveniment la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, experţi în dreptul familiei şi clerici de pe cele două maluri ale Prutului.
Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a evidenţiat, în deschidere, bucuria instituţiei pentru că poate găzdui o conferinţă de asemenea amploare, cu prilejul Anului Omagial al pastoraţiei familiei creştine.
„În contextul Anului Omagial al pastoraţiei familiei creştine, Episcopia Basarabiei de Sud a Bisericii Ortodoxe Române îşi exprimă bucuria de a găzdui la Cahul activităţi formativ-informative care ţin de grija neosândită pe care Biserica o are pentru familie”.
„Prin aceste evenimente, păstrăm şi promovăm valorile familiale şi consolidăm comunităţile prin implicarea preoţilor ca mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute şi să ne lumineze pentru a face lucruri bune”, a precizat Preasfinţia Sa.
Credinţa – un factor esenţial în formarea familiei
La rândul său, părintele Ciprian Ioniţă, Consilier Patriarhal, şi-a exprimat speranţa că familia are resursele spirituale necesare pentru a face faţă provocărilor societăţii contemporane.
„Familia creştină se află astăzi la intersecţia dintre vulnerabilitate şi speranţă. Deşi profund afectată de transformările societăţii contemporane, ea nu este lipsită de resurse spirituale capabile să îi asigure stabilitatea şi continuitatea”.
„Analiza comparativă dintre Ortodoxie şi societatea contemporană evidenţiază o diferenţă fundamentală de viziune asupra omului, relaţiei şi sensului existenţei. Credinţa rămâne un factor esenţial de ocrotire şi vindecare, capabil să transforme crizele în oportunităţi de creştere şi maturizare spirituală”, a spus părintele consilier.
Părintele Ilarion Mâţă, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi consilier social al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a susţinut comunicarea: „Familia, izvor de viaţă, iubire şi înnoire a lumii”.
Prevenirea violenţei în familie – politică de stat în Moldova
Din partea autorităţilor Republicii Moldova, a vorbit Rodica Terehovschi, consultantă principală, Secţia formare profesională şi suport metodologic, Agenţia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie (ANPCV).
„Prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie reprezintă elemente fundamentale ale politicii naţionale de protecţie şi sprijin al familiei şi constituie o provocare majoră de sănătate publică”.
„Acest fapt impune o mobilizare puternică atât din partea instituţiilor guvernamentale, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale, în vederea creării unui sistem de suport accesibil şi eficient pentru victimele violenţei”, a afirmat Rodica Terehovschi.
Foto credit: Diaconia
Proiectul „Comunitate şi Comuniune”
Tot la Cahul, marţi, au continuat cursurile de formare pentru cler, dedicate familiei creştine. Cu această ocazie, PS Veniamin a vorbit despre „Pastoraţia familiei creştine în societatea contemporană – provocări, responsabilităţi şi metode pastorale”.
Părintele Ilarion Mâţă, din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a transmis un mesaj având ca temă „Familia privită din perspectivă biblică, patristică, sociologică, psihologică şi juridică – aspecte generale”.
Aprecieri din partea reprezentantului României
În continuare, PS Veniamin a primit la sediul Episcopiei vizita Excelenţei Sale Leon Ţurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, care şi-a exprimat aprecierea pentru munca depusă de Episcopia Basarabiei de Sud în domeniul social-filantropic.
Proiectul „Comunitate şi Comuniune” se va desfăşura pe durata a nouă luni şi va implica 16 preoţi din Episcopia Basarabiei de Sud şi Arhiepiscopia Chişinăului. Aceştia vor participa la sesiuni de formare, întâlniri de reflecţie şi activităţi dedicate comunităţii.
Proiectul îşi propune să sprijine consolidarea familiei, să prevină separarea copiilor de părinţi şi să combată violenţa domestică. În acelaşi timp, urmăreşte să contribuie la construirea unor comunităţi mai sigure şi mai unite, prin implicarea activă a preoţilor şi a oamenilor din comunităţile locale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 173, Ultimul acces: 2026-06-12 13:43:55