Zi de reculegere spirituală pentru angajaţii Episcopiei şi colaboratorii parohiali[2026-02-19]foto: Gerhardus.roCu versete din Psalmul 51, intonate în cadrul Sf. Liturghii celebrate în Miercurea Cenuşii, Biserica a vestit începutul Postului Mare, un timp special de reculegere şi de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului, Sfintele Paşti. Miercurea Cenuşii este pentru credincioşii romano-catolici zi de post şi abstinenţă. În această zi, în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvântare a cenuşii, care este apoi presărată pe fruntea credincioşilor, ca semn al pocăinţei şi întoarcerii de la păcat. În Miercurea Cenuşii, prima zi a Postului Mare, angajaţii Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara s-au întâlnit în sala Centrului Diecezan de Tineret pentru o zi de reculegere spirituală, la care au fost invitaţi şi colaboratori şi voluntari din parohii. Programul spiritual, care a cuprins o prelegere şi discuţii în grupuri mici, a fost condus de pr. Szabolcs Csíki, paroh de Delniţa, Arhidieceza de Alba Iulia. Ziua de reculegere spirituală s-a încheiat cu sf. Liturghie celebrată la ora 13.00 în biserica parohială Sf. Ecaterina din Timişoara I Cetate, de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. În cuvântul său introductiv, Episcopul diecezan i-a salutat pe cei prezenţi şi a afirmat: „În această zi poate vom lua şi decizii pentru Postul Mare, ca acele daruri pe care ni le-a dat Bunul Dumnezeu să aducă roade”. În centrul meditaţiei pr. Szabolcs Csíki au stat următoarele gânduri: Dumnezeu l-a rânduit pe om pentru Cer. În Noul Testament găsim de mai multe ori îndemnul lui Isus adresat persoanelor pe care le-a vindecat: „Ridică-te!” Dumnezeu ne ridică de câte ori cădem, fiindcă El ne vrea în picioare. Viaţa de credinţă nu se poate încheia. O parohie, o Episcopie sau o comunitate devine cu adevărat misionară atunci când credincioşii, colaboratorii şi preoţii doresc reînnoire, întărire spirituală, experienţe comunitare şi momente de rugăciune. Trebuie să acceptăm realitatea: drumul nostru este plin de provocări, greşim, întâmpinăm eşecuri, însă în această realitate se află şi speranţa că Dumnezeu ne stă alături în orice situaţie şi are întotdeauna ceva de dăruit. Grija lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, a fost exemplificată printr-o întâmplare: un copil i-a rugat pe părinţii lui să îl lase să călătorească singur cu trenul, în vacanţă, la bunici. A fost condus la gară de tatăl său, care, înainte de pornirea trenului, i-a dat un bileţel: „Citeşte-l doar atunci când te afli în mare dificultate.” Pe drum băiatul a întâmpinat greutăţi, iar când finalmente a scos biletul din buzunar, pe el a citit: „Fiule, sunt în ultimul vagon”. Pentru discuţiile în grupuri mici, pr. Csíki a propus următoarele întrebări: Ce m-a impresionat cel mai mult astăzi? Au existat situaţii în viaţa mea când apartenenţa mea la Biserică a fost pusă sub semnul întrebării? Unde şi cum trăiesc credinţa într-un mod vizibil şi pentru alţii? Programul spiritual s-a încheiat cu o Sf. Liturghie celebrată în limbile română, maghiară şi germană în biserica parohială Sf. Ecaterina din Timişoara I Cetate, în cadrul căreia Episcopul diecezan a binecuvântat cenuşa, care a fost apoi presărată sub formă de cruce pe frunţile credincioşilor, ca semn al pocăinţei. „Să-l rugăm cu stăruinţă pe Dumnezeu Tatăl să binecuvânteze cu belşugul harului Său această cenuşă pe care ne-o punem pe cap în semn de pocăinţă. Dumnezeule, care te înduri de cel smerit şi te împaci cu cel care face pocăinţă, pleacă-ţi urechea cu bunătate la rugăciunile noastre şi revarsă, binevoitor, harul binecuvântării tale asupra slujitorilor tăi care vor primi cenuşa; dăruieşte-le har, ca străbătând cu fidelitate calea celor patruzeci de zile de post, să se învrednicească a ajunge cu suflet purificat la celebrarea misterului pascal al Fiului Tău”, a rostit în rugăciune Păstorul Diecezei. În omilia sa, pr. Csíki a transmis: „În Postul Mare mulţi se gândesc doar la post şi la renunţare. Acestea sunt importante şi pot avea sens doar dacă ne deschidem spre Dumnezeu. Este bine să privim această perioadă aşa cum o numeşte Biserica: «Sfintele patruzeci de zile» – un timp de har, în care Dumnezeu vrea să ne fie aproape, un timp de întâlnire cu Dumnezeu.” La Sfânta Liturghie au concelebrat Mons. Johann Dirschl, Vicar general, parohul comunităţii din Cetate, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, pr. Augustin Bărbuţ, paroh al parohiei Timişoara IX (Marienheim) şi, nu în ultimul rând, pr. Szabolcs Csíki, preotul oaspete. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de Róbert Bajkai-Fábián, organistul Catedralei. Ziua de reculegere spirituală s-a încheiat cu o agapă frugală la parohia Timişoara I Cetate. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 89, Ultimul acces: 2026-06-11 12:47:45
|
Timp total: 0.05s...
[]:1