Apel: Creştini pentru Europa. Puterea speranţei

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Apel: Creştini pentru Europa. Puterea speranţei

[2026-02-13]

În cele ce urmează este comunicatul semnat de preşedinţii Conferinţelor Episcopale din Italia – Cardinalul Matteo Maria Zuppi, Arhiepiscop de Bologna; din Franţa – Cardinalul Jean-Marc Aveline, Arhiepiscop de Marsiglia; din Germania – Mons. Georg Bätzing – Episcop de Limburg; şi din Polonia – Mons. Tadeusz Wojda, Arhiepiscop de Gdańsk. Comunicatul aminteşte de părinţii fondatori ai Uniunii Europene, Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi, precum şi de vocaţia creştină a continentului, pe fondul situaţiei tensionate de pe continent.

„Este minunat să devenim pelerini ai speranţei. Şi este minunat să continuăm să fim astfel împreună!” Aceasta este invitaţia pe care Papa Leon al XIV-lea, la încheierea Jubileului Speranţei, a adresat-o tuturor Bisericilor noastre, pentru ca timpul care urmează să fie „începutul speranţei”. Ca preşedinţi de Conferinţe Episcopale Europene, simţim responsabilitatea de a accepta invitaţia Papei şi de a o împărtăşi. Trăim într-o lume sfâşiată şi polarizată de război şi violenţă. Mulţi dintre concetăţenii noştri sunt în suferinţă şi dezorientaţi. Ordinea internaţională este ameninţată. În această situaţie, Europa trebuie să-şi redescopere sufletul pentru a oferi întregii lumi contribuţia sa indispensabilă la „binele comun”. Putem face acest lucru reflectând asupra a ceea ce a contribuit la fondarea Europei. Din punct de vedere istoric, după civilizaţiile elenistică şi romană, creştinismul a fost unul dintre fundamentele esenţiale ale continentului nostru. El a modelat în mare măsură chipul unei Europe umaniste, unite în solidaritate şi deschise către lume.
Astăzi trăim într-o Europă pluralistă, caracterizată de diversitate lingvistică, diferenţe culturale regionale şi numeroase tradiţii religioase şi spirituale. Deşi creştinii sunt mai puţini la număr, acest lucru nu îi împiedică să se întoarcă, cu curaj şi perseverenţă, la fundamentul speranţei lor. În urma unui război devastator, cu exterminarea a milioane de oameni din motive rasiale, religioase şi identitare, a devenit evidentă urgenţa construirii unei lumi noi. Mulţi laici catolici au conceput cu hotărâre Europa ca pe o casă comună şi s-au angajat să dezvolte un nou cadru internaţional, în special prin crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Scopul era acela de a realiza o societate reconciliată, concepută ca un punct de convergenţă şi o garanţie a respectului reciproc pentru specificităţi, un bastion al libertăţii, egalităţii şi păcii.
În declaraţia care a dus la crearea CECO, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, primul pas către Uniunea Europeană, redactorii au afirmat în mod înţelept: „Contribuţia organizată şi vitală pe care Europa o poate aduce civilizaţiei este indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor paşnice. Europa nu se va construi dintr-o dată, nici după un plan unic. Ea se va construi prin realizări concrete care creează mai întâi o solidaritate de facto.” Părinţii fondatori ai Europei, Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi, inspiraţi de credinţa lor creştină, nu au fost visători naivi, ci arhitecţii unui edificiu magnific, deşi fragil. „Pentru că îl iubeau pe Cristos, iubeau şi umanitatea şi s-au angajat să o unească”, aşa cum a subliniat în repetate rânduri Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, amintind rolul creştinilor în construcţia Europei.
Konrad Adenauer, la 25 martie 1957, în discursul său cu ocazia tratatelor de fondare a CEE (Comunitatea Economică Europeană) şi CEEA (Comunitatea Europeană pentru Energia Atomică), a declarat: „Până de curând, mulţi considerau că acordul pe care îl consacrăm oficial astăzi era imposibil de realizat (…). Ştim cât de gravă este situaţia noastră, care nu poate fi rezolvată decât prin unificarea Europei; ştim, de asemenea, că proiectele noastre nu sunt egoiste, ci vizează promovarea bunăstării întregii lumi. Comunitatea Europeană urmăreşte exclusiv scopuri paşnice şi nu este îndreptată împotriva nimănui (…). Obiectivul nostru este să colaborăm cu toţi pentru a promova progresul în pace.”
Tragedia sângeroasă a celui de-al doilea război mondial a avertizat generaţia fondatoare a Europei împotriva tentaţiei regimurilor totalitare care se hrănesc cu naţionalismul pentru a urmări obiective hegemonice, al căror rezultat nu poate fi decât războiul. „Naţionalismul exacerbat este o formă de idolatrie: el pune naţiunea în locul lui Dumnezeu şi împotriva umanităţii”, a afirmat Alcide De Gasperi, subliniind că „Europa unită nu s-a născut împotriva patriei, ci împotriva naţionalismelor care au distrus-o”. Europa nu poate fi redusă la o piaţă economică şi financiară, pentru a nu trăda viziunea iniţială a părinţilor săi fondatori. Respectând statul de drept şi respingând logica excluderii, a izolaţionismului şi a violenţei, ea va opta pentru soluţionarea supranaţională a conflictelor, alegând mecanisme şi alianţe adecvate. Ea trebuie să fie întotdeauna gata să reia dialogul, chiar şi în caz de conflict, şi să lucreze pentru reconciliere şi pace. Europa este chemată să caute alianţe care să pună bazele unei solidarităţi autentice între popoare.
În ciuda numeroaselor mişcări eurosceptice din diferite ţări de pe continent, europenii s-au apropiat unii de alţii, mai ales de la începutul războiului din Ucraina. Un cadru internaţional este pe cale să dispară, iar unul nou încă nu s-a născut. Papa Francisc, conştient că ne aflăm într-o perioadă de schimbări epocale, a definit-o astfel: „În secolul trecut, Europa a demonstrat umanităţii că un nou început era posibil: după ani de ciocniri tragice, care au culminat cu cel mai teribil război din istorie, a apărut o noutate fără precedent în istorie, cu harul lui Dumnezeu. Cenuşa ruinelor nu a putut stinge speranţa şi căutarea aproapelui, care ardeau în inimile părinţilor fondatori ai proiectului european. Ei au pus bazele unui bastion al păcii, o construcţie realizată de state care nu s-au unit prin impunere, ci prin alegerea liberă pentru binele comun, renunţând pentru totdeauna la confruntare. După atâtea diviziuni, Europa s-a regăsit în sfârşit şi a început să-şi edifice casa. (…) Biserica poate şi trebuie să contribuie la renaşterea unei Europe care este obosită, dar încă bogată în energie şi potenţial. Sarcina coincide cu misiunea ei: proclamarea Evangheliei, care astăzi mai mult ca oricând înseamnă mai ales a ieşi în întâmpinarea rănilor umanităţii, aducând prezenţa puternică şi simplă a lui Isus, mila Sa mângâietoare şi încurajatoare” (discurs cu ocazia decernării Premiului Charlemagne, 6 mai 2016).
Lumea are nevoie de Europa. Aceasta este urgenţa pe care creştinii trebuie să şi-o asume pentru a se putea angaja cu hotărâre, oriunde s-ar afla, în viitorul ei, cu aceeaşi conştiinţă vie ca părinţii fondatori. „Trăită ca un angajament altruist în slujba oraşului, în slujba omului, politica poate deveni un angajament de iubire faţă de aproapele”, explica Robert Schuman. În numele credinţei lor, creştinii sunt chemaţi să împărtăşească cu toţi locuitorii continentului european speranţa lor pentru fraternitatea universală.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-06-09 06:45:59

Timp total: 0.03s...

[]:1