Sr. Nina Krapić, director adjunct în biroului de presă al Sfântului Scaun[2026-02-13]foto: Vatican MediaPapa Leon al XIV-lea a numit-o vineri pe sr. Nina Benedikta Krapić MVZ în funcţia de director adjunct al biroului de presă al Sfântului Scaun. Ea o înlocuieşte pe Cristiane Murray, care se retrage din funcţia pe care o deţine din iulie 2019 şi care a fost primită în audienţă de Sfântul Părinte vineri dimineaţă. Anunţul a fost făcut în buletinul zilnic al biroului de presă al Sfântului Scaun. Sora croată, până acum funcţionar al Dicasterului pentru Comunicare, îşi va prelua noul rol la 1 martie 2026. Sr. Krapić s-a născut la Rijeka, pe 7 iunie 1989. Ea a obţinut o diplomă în drept în 2015 de la Universitatea din Rijeka şi ulterior s-a specializat în relaţii publice la Universitatea din Zagreb în 2023. A depus voturile perpetue în Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfântului Vincent de Paul la 13 august 2023. A lucrat ca jurnalistă şi consilier juridic pentru femeile victime ale violenţei domestice şi alte persoane marginalizate. De asemenea, a fost şefa departamentului de comunicare al Caritas din Arhidieceza de Rijeka. Din 2023, este oficial al Dicasterului pentru Comunicare şi în prezent urmează un doctorat în ştiinţe sociale la Collegium Maximum al Universităţii Pontificale Gregoriane din Roma. „Îi mulţumesc călduros Cristianei Murray”, a declarat Paolo Ruffini, prefectul Dicasterului pentru Comunicare, „pentru dedicarea şi profesionalismul cu care şi-a îndeplinit slujirea. În acelaşi spirit, îi adresez sr. Nina Benedikta Krapić cele mai bune urări pentru o activitate fructuoasă, încrezător în marile sale calităţi profesionale şi umane.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 113, Ultimul acces: 2026-06-12 01:39:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1