Ai trimis Formularul 230? Pr. Nicolae Crîngaşu enumeră lucrările care mai sunt de făcut la Catedrala Naţională[2026-02-12]de Ştefana TotorceaPărintele Nicolae Crîngaşu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente şi construcţii bisericeşti al Administraţiei Patriarhale, a enumerat recent, la Radio Trinitas, ce lucrări mai sunt de făcut la Catedrala Naţională. „În momentul acesta mai avem destul de mult de lucru, dar ne bucurăm şi mulţumim Domnului din toată inima”, a spus consilierul patriarhal. „Mai avem în toată catedrala, în tot naosul şi pronaosul şi foaierul, de făcut instalaţia electrică de încălzire în pardoseală şi pardoseala finită, care şi ea va fi din marmură, aşa cum avem şi pe solee şi în Sfântul Altar”, a explicat coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Naţională. „Tot în catedrală mai avem de pictat o mare parte din pereţii pronaosului şi ai cafasului, unde cântă corul.” Amenajarea paraclisului de la subsol Pr. Nicolae Crîngaşu. Foto credit: Arhiva Ziarului Lumina Părintele Nicolae Crîngaşu a mai precizat că este încă mult de lucru la „Peştera Citadină a Sfântului Andrei”, după cum Patriarhul României a numit spaţiul subteran din faţa Catedralei Naţionale. Este vorba despre un spaţiu polivalent în care va fi amenajat un paraclis închinat Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, Noul Hozevit, care a pustnicit şi el într-o peşteră din Ţara Sfântă. Spaţiul destinat paraclisului are 70 de metri lungime şi 25 de metri lăţime, dimensiuni aproximativ egale cu suprafaţa la sol a Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Părintele Patriarh Daniel a precizat recent că Liturghia din zilele săptămânii ar putea fi oficiată în acest spaţiu liturgic, iar cea duminicală şi cea de la praznicele mari în catedrala propriu-zisă. Părintele Nicolae Crîngaşu a mai menţionat că sunt necesare şi lucrări de finisare la cele patru porticuri supraterane din curtea catedralei, precum şi la turnurile din faţă. Acestea necesită tencuire exterioară, elemente decorative din piatră şi ancadramente la ferestre. Modalităţi de sprijin Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene Formularul 230 În această perioadă, când se depun declaraţiile fiscale pentru anul 2025, o modalitate importantă de susţinere este trimiterea Formularului 230, prin care se poate redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit către Catedrala Naţională. Află cum să completezi şi să trimiţi formularul, până cel târziu în 25 mai 2026. Alte metode de donare Online, direct pe site-ul pictamcatedrala.ro, selectând unul dintre cele două butoane, care vă vor direcţiona spre secţiunea de plată cu cardul în moneda aleasă de dumneavoastră, LEI sau EURO. Direct la orice unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române urmând a primi chitanţă personalizată cu menţiunea „Pentru pictura Catedralei Naţionale”. Prin SMS la 8822 cu mesajul Pictura în valoare de 2 EUR (nu se aplică TVA) valabil în: Vodafone, Orange şi Telekom. Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi BCR ale Patriarhiei Române: Cont pictura în lei: RO91RNCB0075004895030395 Cont pictura în euro: RO64RNCB0075004895030396 Cont pictură în dolari: RO26RNCB0075004895030110 Informaţii despre pictură Foto: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene Tel.: 0799.887.955 Email: ctitor@catedralaneamului.ro Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 69, Ultimul acces: 2026-06-10 10:36:41
|
Timp total: 0.11s...
[]:1