Sfinţii Constantin şi Elena în lumina Deisisului: O expoziţie de icoane va avea loc la Consulatul Onorific al României la Ruse - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţii Constantin şi Elena în lumina Deisisului: O expoziţie de icoane va avea loc la Consulatul Onorific al României la Ruse

[2026-02-12]
de Cristian Damian

Consulatul Onorific al României la Ruse va vernisa în data de 19 februarie o expoziţie de icoane. Evenimentul se va desfăşura sub titlul „Împărăţire şi mijlocire: Constantin şi Elena în lumina Deisisului”.
Expoziţia este semnată de părintele Luca Severian şi Bogdan Mohor Obreja.
Proiectul evidenţiază convergenţa dintre autoritatea politică şi funcţia mediatoare a sfinţeniei, subliniind rolul Sfinţilor Împăraţi în afirmarea creştinismului. Tema Deisisului este propusă drept cadru hermeneutic pentru reflectarea relaţiei dintre împărăţia pământească şi cea cerească.
„Demersul expoziţional investighează modul în care imaginea imperială este asimilată şi transfigurată în registrul iconografic creştin, devenind purtătoare a unei semnificaţii spirituale ce depăşeşte dimensiunea istorică a personajelor”, a transmis părintele Luca Severian într-o postare pe Facebook.
„Expoziţia se constituie astfel ca un spaţiu de reflecţie interdisciplinară asupra tradiţiei iconografice, a memoriei eclesiale şi a actualizării limbajului artistic în dialog cu patrimoniul teologic al creştinismului”.
Consulatul Onorific al României la Ruse se află pe str. Voivodova nr. 12-14, Ruse, Bulgaria. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei României la Sofia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 126, Ultimul acces: 2026-06-11 11:51:19