S-au împlinit opt ani de la mutarea la Domnul a lui Dobri Dobrev, supranumit „Cerşetorul pentru Hristos”[2026-02-13]de Cristian DamianDobri Dobrev, cunoscut drept „Cerşetorul pentru Hristos”, s-a mutat la Domnul în urmă cu opt ani, în data 13 februarie 2018. Considerat unul dintre cei mai iubiţi oameni din Bulgaria, a trecut la cele veşnice la impresionanta vârstă de 103 ani. S-a născut în data de 20 iulie 1914, în localitatea Bailovo, situată la o distanţă de peste 40 de kilometri la est de Sofia. Tatăl său a murit în Primul Război Mondial, iar mama sa, Katerina, şi-a crescut singură copiii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o explozie provocată de bombardamentele asupra regiunii Sofia i-a afectat grav auzul, lăsându-l aproape surd. O viaţă pentru Hristos În anul 2000, a dat Bisericii toate bunurile sale şi s-a retras într-o mică încăpere din curtea bisericii satului, închinată Sfinţilor Chiril şi Metodie. A dus o viaţă simplă şi smerită, care, în mod paradoxal, i-a adus o mare popularitate, fiind profund apreciat de bulgari. Considerat un model de milostenie, parcurgea zilnic pe jos drumul dintre satul natal şi Sofia, unde cerea ajutor. Deşi era văzut ca un cerşetor, nu păstra nimic pentru sine, donând sumele adunate bisericilor şi mănăstirilor aflate în nevoie. Bunicul Dobri ar fi donat în total peste 60.000 de dolari (aproximativ 100.000 leva) pentru Catedrala „Alexander Nevsky” din Sofia, Biserica „Sfinţii Chiril şi Metodie” din Satul Bailovo şi Mănăstirea Eleshnishki „Adormirea Maicii Domnului” din Estul Sofiei. În anul 2015, viaţa sa a fost prezentată în documentarul „Îngerul tăcut”, ce include interviuri cu membri ai familiei, rude şi apropiaţi. S-a mutat la Domnul în data 13 februarie 2018. A fost înmormântat în localitatea natală, la eveniment participând şi vrednicul de pomenire Patriarh Neofit al Bulgariei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 101, Ultimul acces: 2026-06-09 09:23:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1