Mihaela Andrei, manager centru maternal: „Prima nevoie a unei mame este încrederea şi sentimentul de siguranţă”[2026-02-13]de RedacţiaPentru Mihaela Andrei, manager de proiect la Centrul Maternal „Sf. Elena” Casa Vieţii al Parohiei Beldiman din Iaşi, sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate este o misiune socială zilnică, pe care o face cu multă dragoste faţă de mame şi copii. În centrul maternal pe care îl coordonează, încrederea, siguranţa şi sprijinul emoţional devin paşi spre o lume mai bună pentru mame şi copii. Alexandra Nadane: Ce v-a determinat să vă implicaţi în sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate şi cum s-a dezvoltat această implicare de-a lungul timpului? Mihaela Andrei: Femeia însărcinată poartă o viaţă în burtica ei şi va aduce un copil pe lume. Sarcina este un dar de la Dumnezeu, iar noi ocrotim darul şi sprijinim femeia. Aşa am văzut în familie, la mama şi la bunica. Felul lor protectiv de a se purta cu mamele şi un fel delicat, gingaş de a vorbi despre o femeie însărcinată. Cu atât mai mult dacă este o mamă singură, fără protecţie şi dacă se confruntă cu dificultăţi. Implicarea a venit în martie 2022, odată cu deschiderea Centrului Maternal „Sf. Elena” Casa Vieţii, scopul fiind sprijinirea cuplul mamă-copil şi a femeilor în criză de sarcină. Părintele paroh mi-a cerut să implic şi asta am făcut. În primii doi ani s-au făcut investiţii pentru finalizarea proiectului, apoi a urmat licenţierea, autorizarea centrului şi încheierea de parteneriate cu alte instituţii de interes, autorităţi locale şi ONG-uri, stabilirea procedurilor de lucru şi programelor de parcurs cu beneficiarele. Îmi place să cred că centrul este mai mult decât o casă nouă pentru mame cu copiii, Centrul Maternal „Sf. Elena” este un program adaptat nevoilor fiecărei familii de beneficiari. A. N. Care sunt cele mai frecvente nevoi pe care le întâlniţi la femeile care ajung centru şi ce tip de sprijin face diferenţa pentru ele? M. A.: Prima nevoie pe care o mamă o simte la instalarea în centru este stabilirea unei relaţii bazate pe încredere, sentimentul de siguranţă şi protecţie. Apoi apar nevoile de integrare în grup, de apartenenţă, nevoia de apreciere, de a fi văzută şi încurajată, exprimarea emoţiilor, plus nevoile materiale, de consiliere, ajutor şi îndrumare. Sprijinul emoţional face diferenţa, pentru că ajutorul pe care îl oferim are scopul ca fiecare mamă să-şi (re)descopere valoarea, puterea şi resursele interioare pentru a face faţă provocărilor şi a parcurge următoarele etape ale vieţii, fără să depindă de cineva sau să rămână asistată social, să înveţe să ducă o viaţă autonomă. Este un proces condiţionat de istoricul personal şi educaţie, care ia timp, este provocator şi fiecare persoană absoarbe cât poate. Până la finalul programului, în cele 24 de luni avem în vedere ca toate aspectele importante ale vieţii să fie pe plus, mai sus în comparaţie cu momentul intrării beneficiarei în program. A.N.: Cât de important este sprijinul comunităţii – familie, prieteni, voluntari, parohie – în procesul de sprijinire al femeilor însărcinate şi al mamelor? M. A.: Proiectul nostru se bazează 100% pe sprijinul parohiei, al comunităţii locale şi al comunităţii de donatori, în această ordine. Cheltuielile centrului cu fiecare beneficiar se ridică lunar la 700 lei, iar costul vieţii, unde veniturile sunt zero, este acoperit integral de program. Reintegrarea mamelor în societate se face mult mai repede dacă există sprijin din partea familiei şi al prietenilor bine intenţionaţi. Relaţia deschisă şi apropiată cu mamele ne pune în ipostaza de observatori pentru a încuraja sau nu, acest tip de relaţii, cu alte cuvinte de a le deschide ochii beneficiarelor acolo unde nu este o relaţie sănătoasă de ataşament. Interacţiunea cu mediul extern centrului se face şi prin vizitele şi activităţile găzduite în centrul maternal, tocmai pentru a le oferi mamelor şi copiilor un exemplu de viaţă de familie, caldă şi echilibrată. A. N.: Ne puteţi povesti o experienţă sau o întâlnire cu o mamă care v-a marcat profund şi v-a confirmat că această lucrare merită continuată, chiar şi atunci când este dificilă? M. A.: Ne bucurăm când mamele îşi continuă viaţa fără să depindă de ajutor din exterior în ce priveşte deciziile de viaţă, resursele financiare şi educaţia copiilor. Această autonomie ne arată că timpul petrecut în centrul maternal, parcurgerea programelor (social, medical, psihologic, educaţional, religios) sunt resurse utile pentru organizarea vieţii de zi cu zi. Un exemplu ar fi o mamă cu patru copii, transferată la noi din centrul de violenţă domestică, cu ordin de protecţie împotriva unui soţ agresiv cu mama şi cu copiii. Ea a rămas în comunitate, după 24 luni trăite în centrul maternal, locuieşte într-un apartament închiriat, copiii merg la aceeaşi şcoală în comunitate, munceşte, iar din când în când ne vizitează. A.N.: Ce gânduri aveţi pentru cei care ar dori să construiască un centru maternal, dar au diferite temeri legate de provocările pe care le vor întâlni pe parcurs? M. A.: Îndemnul meu este să înceapă! Nu spun că este uşor pentru că, odată început un astfel de proiect, el se dezvoltă, cere implicare şi resurse, dar primul pas contează. Noi am început de la un teren primit donaţie la parohie, apoi, cu ochii deschişi către oamenii aflaţi în nevoi, se găsesc soluţii. Începeţi mai întâi cu o locuinţă individuală şi cu sprijin acordat constant pe mai multe planuri (emoţional, social, financiar, educaţional), apoi cu identificarea unor finanţări şi a donatorilor, cu implicarea voluntarilor şi a altor organizaţii. Se poate, cu multă creativitate şi nădejde în ajutorul lui Dumnezeu! Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 103, Ultimul acces: 2026-06-06 02:42:06
|
Timp total: 0.04s...
[]:1