PS Timotei Prahoveanul: Dacă cineva a arătat milă, se va întâlni cu milostivirea lui Dumnezeu în ziua judecăţii[2026-02-15]de Alexandru Boboc„Dacă cineva a arătat milă, se va întâlni cu mila, cu milostivirea lui Dumnezeu în ziua cea din urmă a judecăţii”, a subliniat duminică, la Catedrala Patriarhală, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa a explicat Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, subliniind că cei care fac milostenie vor primi răsplată în Ceruri. „Dacă cineva a primit în casa lui un străin, dacă a hrănit pe cineva flămând şi dacă a mers în temniţă şi la spital pentru a fi alături de cineva, se va întâlni cu răsplata lui Dumnezeu”, a spus ierarhul. Dumnezeu se ascunde în cei neputincioşi Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut”, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat că orice faptă de milostenie se îndreaptă către Dumnezeu. „Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele Scripturii, ne spune într-una din omiliile sale: Domnul se ascunde până la sfârşitul veacurilor în cei care suferă, în cei bolnavi, în săracii de la uşa bisericii”. „Dacă nu oferim un pahar cu apă, dacă niciodată în viaţa noastră n-am oferit cuiva puţină hrană sau o haină, măcar odată, dacă n-am vizitat pe cineva bolnav, nu putem afla milă. Scrierile Noului Testament, în special Epistola Sfântului Iacob, spune că judecata va fi fără milă pentru cei care nu au arătat milă”, a spus ierarhul. Asemănarea cu Dumnezeu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidenţiat că cel care îşi ajută aproapele şi îl iubeşte se aseamănă lui Dumnezeu, care este Iubire. „Dacă spunem că îl iubim pe Dumnezeu, dar pe fraţii noştri pe care îi vedem, mai ales pe cei profund bolnavi, sau pe un străin care are nevoie de puţină hrană şi dacă are nevoie măcar de un cuvânt, nu îl oferim, înseamnă că nu suntem ucenicii Lui”. Referindu-se la un îndemn al Sfântului Ioan Gură de Aur, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus: „Cei care au bani, să ofere bani. Cei care au pâine, să ofere pâine. Cei care au cuvinte şi măcar un dram de bunăvoinţe, să ofere fraţilor lor, celor care au nevoie de acestea”. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să ia aminte la cuvintele Mântuitorului din Evanghelie şi să îşi ajute semenii. „În ziua din urmă nu va conta cine suntem, nici numele noastre, nici aprecierile sau detestările cu care ne întâlnim, nici prietenii în cazul în care îi avem, ci doar faptele”. „Acestea ne vor putea ajuta sau acestea ne vor osândi pe noi. Evanghelia acestei duminici ne pregăteşte pentru începutul Sfântului şi Marelui Post şi mai apoi pentru ziua cea mare a Învierii”, a încheiat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 73, Ultimul acces: 2026-06-20 05:12:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1