Comemorare pentru Grigore Vieru la Cahul: Poetul identităţii româneşti a sprijinit reactivarea Mitropoliei Basarabiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Comemorare pentru Grigore Vieru la Cahul: Poetul identităţii româneşti a sprijinit reactivarea Mitropoliei Basarabiei

[2026-02-16]
de Cristian Damian

Poetul Grigore Vieru a fost comemorat sâmbătă la Cahul, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la naşterea sa.
La eveniment au participat Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, domnul Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul, oficialităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor culturale.
Manifestarea a debutat cu depunerea de flori la bustul poetului amplasat în parcul central din municipiu, care îi poartă numele, urmată de alocuţiuni şi un recital de poezie dedicat creaţiei lui Grigore Vieru.
Credinţa şi afirmarea identităţii româneşti
Preasfinţitul Părinte Veniamin a evidenţiat că Grigore Vieru a fost un mare susţinător al limbii române şi un sprijin al Bisericii într-o perioadă marcată de dificultăţi istorice şi constrângeri ideologice.
Poetul s-a implicat în afirmarea valorilor româneşti şi în consolidarea legăturilor spirituale dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, potrivit dorinţei sale, evocată de Preasfinţia Sa:
„Unii îşi doresc să ajungă în cosmos, iar eu îmi doresc să trec Prutul”.
Totodată, ierarhul a amintit implicarea lui Grigore Vieru în susţinerea reactivării Mitropoliei Basarabiei, ca expresie a ataşamentului său faţă de valorile credinţei şi ale identităţii româneşti.
Scurtă biografie
Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în fostul judeţ Hotin, într-o familie de ţărani. Debutul în literatură a avut loc în perioada studenţiei, în anul 1957.
Activitatea sa literară a fost recunoscută pe plan internaţional în anul 1988, fiind premiat cu Diploma de Onoare Andersen, una dintre cele mai prestigioase distincţii în domeniul literaturii pentru copii.
La sfârşitul anilor 1980, Grigore Vieru s-a aflat în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, contribuind prin poezie şi cântece pe versurile sale la trezirea conştiinţei naţionale şi la afirmarea identităţii româneşti.
Poetul a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular şi s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, moment decisiv în care s-a votat revenirea la grafia latină şi proclamarea limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova. A trecut la Domnul în data de 18 ianuarie 2009, la Chişinău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-06-12 08:41:38