IPS Ioachim: Suntem fiinţe care au conştiinţa propriilor fapte, bune sau rele, şi a prezenţei lui Dumnezeu în toată creaţia Sa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Ioachim: Suntem fiinţe care au conştiinţa propriilor fapte, bune sau rele, şi a prezenţei lui Dumnezeu în toată creaţia Sa

[2026-02-16]
de Cristian Damian

„Suntem fiinţe care au conştiinţa propriilor fapte, bune sau rele, şi a prezenţei lui Dumnezeu în toată creaţia Sa”, a evidenţiat duminică Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman.
Înaltpreasfinţia Sa a explicat că Judecata universală nu poate fi anticipată de nimeni, dar omul are datoria de a se pregăti întreaga viaţă pentru acest moment.
„Noi ne pregătim o viaţă întreagă, atâta vreme cât am intrat în lumea aceasta efemeră, ca oameni”, a spus Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
„Hristos ne relatează această istorie, pe care nu putem decât prin imagine să o cunoaştem, în Duminica aceasta, când se citeşte la Sfânta Liturghie, parabola cu Judecata de Apoi”.
Înfricoşătoarea Judecată
Totodată, Arhidiaconul Alexandru Oprea, Inspector eparhial la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a subliniat că judecata universală este înfricoşătoare prin firescul criteriilor ei de judecare a faptelor umane.
„Duminica de astăzi se numeşte a Înfricoşătoarei Judecăţi, însă este înfricoşătoare nu prin complexitatea ei, nu prin neînduplecarea Celui care săvârşeşte judecata, ci judecata devine înfricoşătoare prin faptul că acele criterii care sunt definitorii ale judecăţii nu sunt nimic complicat, nu sunt nimic care să depăşească capacităţile noastre”.
„Criteriul judecăţii devine capacitatea noastră de a iubi şi de a ne substitui omului care suferă (…). Ceea ce ne aduce în realitatea comuniunii cu Dumnezeu nu este altceva decât capacitatea noastră de a iubi, de a fi empatici, de a manifesta această virtute, atât de apreciată în poporul nostru, a prieteniei şi a dragostei”.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi este cunoscută şi sub denumirea de Duminica lăsatului sec de carne.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 119, Ultimul acces: 2026-06-20 17:44:03