S-au împlinit nouă ani de la trecerea la Domnul a Lidiei Stăniloae, fiica Sf. Dumitru Stăniloae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

S-au împlinit nouă ani de la trecerea la Domnul a Lidiei Stăniloae, fiica Sf. Dumitru Stăniloae

[2026-02-17]
de Cristian Damian

Marţi, s-au împlinit nouă ani de la trecerea la Domnul a Lidiei Stăniloae, fiica Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
Lidia Ionescu Stăniloae s-a născut la data de 8 octombrie 1933, la Sibiu. În perioada 1951-1955, a urmat cursurile Facultatea de Fizică – Secţia Fizică Atomică a Universităţii din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe academicianul Horia Hulubei.
Lucrarea sa de diplomă a reprezentat prima cercetare realizată în România asupra teoriei fisiunii nucleare.
Parcursul profesional
Deşi avea toate şansele să se afirme ca un cercetător de prestigiu, regimul comunist i-a limitat parcursul profesional în România.
Până în anul 1958, a lucrat la Facultatea de Fizică. În momentul arestării tatălui ei, a fost dată afară. Din anul 1961, a fost profesor de fizică la Grupul Şcolar de Chimie Alimentară din Bucureşti.
Totuşi, în anul 1984, a emigrat împreună cu fiul său, Dumitru Horia Ionescu, în Germania, unde a devenit cadru didactic la Universitatea din Freiburg.
Activitatea literară
Lidia Ionescu Stăniloae şi-a început cariera literară în anul 1970, odată cu publicarea volumelor de poezie „Versuri”, „Munţii” şi „Locul unde aştepţi”. Pe lângă creaţia poetică proprie, s-a dedicat şi traducerilor din literatura germană.
După anul 1990, şi-a continuat activitatea editorială în România, publicând romanul „Raiul inocenţilor” (1991), precum şi volumul liric „Întâlnire cu Dumnezeu” (2003), care are o prefaţă semnată de Sfântul Dumitru Stăniloae.
În anul 2006, a publicat în limba germană romanul istoric „Zähringerblut”, despre întemeierea oraşului Freiburg în jurul anului 1120, carte care s-a bucurat de un interes considerabil în Germania. Ultima sa lucrare, „Grădinile părintelui Victorin”, este consacrată spiritualităţii monahale ortodoxe din România.
În paralel cu activitatea literară, s-a implicat constant în editarea şi promovarea operei teologice a tatălui ei, atât în ţară, cât şi peste hotare, contribuind la o mai largă cunoaştere a profunzimii teologiei ortodoxe în diferite spaţii culturale.
Ultima parte a vieţii
În anul 2013, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a conferit Lidiei Stăniloae Diploma şi Medalia omagială „Părintele Dumitru Stăniloae”. Un an mai târziu, înalta distincţie a fost completată cu acordarea Ordinului „Crucea Maria Brâncoveanu”.
În Germania, Lidia Stăniloae a sprijinit comunitatea românească din Freiburg, în demersurile oficiale privind înfiinţarea unei parohii ortodoxe româneşti în acest oraş, proiect care s-a concretizat în anul 2014.
A trecut la Domnul, în data de 17 februarie 2017, la vârsta de 83 ani.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 103, Ultimul acces: 2026-06-11 20:05:56