Mărturisirea nu începe în faţa tribunalelor, ci în conştiinţă: Hirotonie la Paraclisul Mitropolitan din Chişinău[2026-02-17]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a hirotonit un preot în cadrul Liturghiei oficiate la Paraclisul Reşedinţei Mitropolitane din Chişinău sâmbătă, când, conform calendarului nerevizuit, a fost ziua de pomenire a Sf. Mc. Trifon. Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial din Chişinău, între care părintele Gabriel-Andrei Gherasă, vicar administrativ eparhial. La momentul rânduit din slujbă, Arhid. Iurie Saganovschi, secretar la Cabinetul Mitropolitan, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, Republica Moldova. În cuvântul de învăţătură, părintele vicar administrativ Gabriel-Andrei Gherasă a evocat viaţa şi mărturisirea Sfântului Mucenic Trifon, subliniind actualitatea exemplului său într-o lume marcată de instabilitate şi delăsare spirituală. „Sfântul Trifon nu a fost puternic prin poziţie socială sau prin influenţă, ci prin integritate. Într-o epocă în care credinţa era marginalizată şi persecutată, el a arătat că tăria creştinului stă în coerenţa dintre convingere şi faptă”, a spus părintele vicar. „Astăzi, poate nu ni se cere sângele muceniciei, dar ni se cere fidelitate în lucrurile mici, consecvenţă în adevăr şi curajul de a nu transforma credinţa într-o simplă apartenenţă culturală. Mărturisirea nu începe în faţa tribunalelor, ci în conştiinţă.” La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru, vizibil emoţionat, a adresat un cuvânt de felicitare şi binecuvântare noului preot, subliniind râvna, înţelepciunea şi echilibrul noului preot, precum şi slujirea statornică în plan administrativ la Cabinetul Mitropolitan. Gândurile de binecuvântare ale părintelui mitropolit s-au îndreptat şi către familia părintelui, precum şi către toţi cei care l-au sprijinit şi l-au însoţit pe drumul formării sale. Părintele Iurie Saganovschi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Petru pentru încredere, pentru sfaturi şi rugăciuni, dar şi slujitorilor şi credincioşilor prezenţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 66, Ultimul acces: 2026-06-19 09:01:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1