Dumnezeu nu a făcut iadul: Mitropolitul Ioan a explicat ce este focul veşnic şi s-a rugat pentru familii[2026-02-17]de Ştefana Totorcea„Nu Dumnezeu a creat şi a făcut iadul”, a subliniat duminică Mitropolitul Ioan al Banatului. Însă Împărăţia lui Dumnezeu este „gătită de la întemeierea lumii” celor care se pregătesc să o primească. Înaltpreasfinţita Sa a explicat că „focul veşnic” a luat fiinţă la căderea îngerilor şi este „focul urii”, nu un foc de lemne sau de paie. În acest context, ierarhul a avertizat că, acolo unde domnesc cearta şi ura, oamenii ajung să spună: „Aici e iad, aici este foc”. De aceea, i-a îndemnat pe credincioşi să trăiască în aşa fel încât despre nicio familie din parohie să nu se poată spune aceste cuvinte şi s-a rugat lui Dumnezeu să ferească familiile de asemenea suferinţe. În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), Mitropolitul Banatului a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Giroc. Din sobor au făcut parte părintele Timotei Anişorac, vicar eparhial, şi părintele Marius Şonea, parohul comunităţii. La final, au fost prezentate cele mai recente volume semnate de Părintele Mitropolit Ioan: Trandafirul dintre spini, lucrare care Îl descoperă pe Hristos ca izvor al mântuirii, şi Taina din Peştera Betleemului, o meditaţie teologică ce îndeamnă la contemplarea şi înţelegerea tainei Întrupării Domnului Iisus Hristos. Biserica Parohiei Giroc este la stadiul de finisaje şi pictură. Foto: Mitropolia Banatului Construirea noii biserici din Parohia Giroc a început în urmă cu zece ani. În această etapă se lucrează la finisajele exterioare, iar din acest an va începe pictarea ei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 62, Ultimul acces: 2026-06-19 13:31:49
|
Timp total: 0.06s...
[]:1