Venezuela: Peste 400 de persoane au primit hrană în cadrul unui proiect de caritate al Mitropoliei celor două Americi[2026-02-17]de Mihail PătrăşcanuPeste 400 de persoane vulnerabile din Venezuela au primit hrană caldă în cadrul unui proiect caritabil, intitulat „Alimentos de Amor”, desfăşurat sub egida Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Într-un raport publicat de părintele Daniel Ene, vicar eparhial şi responsabil cu misiunea Mitropoliei în America Latină, sunt enumerate mai multe acţiuni filantropice care au avut loc în prima parte a anului 2026. Potrivit raportului, voluntarii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Caracas pregătesc periodic hrană caldă pentru persoanele aflate în nevoie, oferind nu doar sprijin material, ci şi emoţional. În colaborare cu Catedrala Mitropolitană din Chicago, persoanele vulnerabile primesc alimente de bază, haine şi jucării pentru copii. Acest lucru este posibil cu sponsorizarea Asociaţiei caritative „Sfânta Parascheva”, iar prin efortul comun, grupul de persoane ajutate a crescut de la 60 în 2021, la 400 în 2026. Este cea mai mare creştere a proiectului implementat în America Latină, potrivit raportului. Ajutor în America Latină Asociaţia finanţează extinderea proiectului „Alimentos de Amor” şi în alte ţări din America Latină, unde există parohii şi comunităţi româneşti. În Parohia „Sfântul Ioan Valahul” din Barranquilla, Columbia, aproximativ o sută de persoane au primit hrană în cadrul unor acţiuni similare, iar în Parohia „Sfântul Iosif de la Partoş” din capitala Ecuadorului, credincioşii oferă constant sprijin persoanelor vulnerabile din jurul comunităţii. În Chile, în oraşul Concepción, voluntarii Parohiei „Sfântul Siluan Athonitul” au dus mâncare şi ajutoare familiilor afectate de incendii, iar în capitala statului Peru, prima ediţie a proiectului a oferit zeci de porţii de mâncare caldă persoanelor din cartiere defavorizate. „Colaborarea dintre Asociaţia „Sfânta Parascheva” şi Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi arată că iubirea creştină poate traversa oceane şi culturi atunci când este trăită autentic”, afirmă părintele Daniel Ene în raport. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 78, Ultimul acces: 2026-06-20 07:21:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1