Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Pralea[2026-05-06]foto: Ercis.roÎn perioada 1-3 mai 2026, comunitatea credincioşilor din parohia „Numele Sfintei Fecioare” din Pralea a trăit momente de profundă încărcătură spirituală, cu prilejul vizitei pastorale efectuate de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, păstorul Diecezei. Însoţit de pr. Iulian Robu, Preasfinţitul a venit în mijlocul credincioşilor pentru a reînnoi chemarea la urmarea lui Isus Cristos, într-un context liturgic deosebit: începutul lunii mai, care debutează cu sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul şi este dedicată în mod special Sfintei Fecioare Maria. Vizita pastorală a debutat vineri, 1 mai 2026, prin primirea oficială a Episcopului de către pr. paroh Ovidiu Robu. La ora 19:00 a fost celebrată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia lectura din cartea „Faptele Apostolilor” a evidenţiat împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu Tatăl în persoana lui Isus Cristos, care afirmă: „Eu sunt calea!” În predica sa, Preasfinţitul a încurajat comunitatea să rămână fidelă drumului credinţei, urmându-l pe Cristos. După celebrarea liturgică, a urmat un moment emoţionant dedicat memoriei pr. Anton Dănculesei, fondatorul bisericii şi o figură marcantă a comunităţii din Pralea, fiind evocată activitatea şi moştenirea spirituală lăsată de acesta. Programul zilei de sâmbătă, 2 mai, a început cu întâlnirea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, cărora le-au fost adresate îndemnuri la respect şi recunoştinţă. Un moment deosebit l-a constituit vizita la bolnavii din localitate, ocazie cu care Preasfinţitul le-a oferit alinare, speranţă şi binecuvântare, amintindu-le că nu sunt singuri, ci însoţiţi de Isus Cristos. Vizita a continuat cu un moment de rugăciune în cimitirul parohial, în memoria celor plecaţi în Casa Tatălui ceresc. De asemenea, credincioşii au avut oportunitatea unui dialog personal cu Episcopul, contribuind astfel la consolidarea legăturii dintre Biserică şi comunitate. Întâlnirea cu membrii consiliului pastoral şi ai consiliului economic a subliniat responsabilitatea comună în susţinerea şi dezvoltarea vieţii parohiale. În cadrul Sfintei Liturghii celebrate în aceeaşi zi, la ora 19:00, Preasfinţitul a evidenţiat importanţa lecturii şi meditaţiei în viaţa creştină, făcând referire la cartea „Faptele Apostolilor”, care prezintă modelul de viaţă al primilor creştini. Totodată, a amintit de Sfântul Atanasiu, celebrat în această zi, remarcând fidelitatea acestuia în mărturisirea credinţei în Isus Cristos ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Seara s-a încheiat cu un moment de rugăciune în memoria pr. Anton Dănculesei, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Ziua de duminică, 3 mai, a debutat cu celebrarea de la ora 9:00, în cadrul căreia Preasfinţitul a oferit credincioşilor posibilitatea de a primi Sacramentul Spovezii, împărtăşind iertare şi binecuvântare. La ora 11:00 a avut loc Sfânta Liturghie pontificală, moment culminant al vizitei, în cadrul căruia Episcopul a adresat un îndemn puternic la vestirea cuvântului lui Dumnezeu, ca drum sigur spre dobândirea fericirii veşnice. În cuvântul său, Preasfinţitul a subliniat că „fericirea este de nedescris” şi că „cine îl are pe Isus Cristos are totul”. La încheierea vizitei pastorale, pr. paroh Ovidiu Robu a exprimat sincere mulţumiri şi recunoştinţă Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru prezenţa sa în comunitate, precum şi tuturor preoţilor implicaţi în organizarea acestor zile de har. De asemenea, au fost adresate mulţumiri credincioşilor pentru participarea activă şi plină de dăruire la toate momentele programului pastoral. Vizita pastorală rămâne un moment de referinţă pentru comunitatea din Pralea, întărind credinţa şi comuniunea dintre credincioşi şi Biserică. (Prof. Mariana Păvăluţă pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 75, Ultimul acces: 2026-06-20 20:00:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1