Femeile ortodoxe române din America şi-au stabilit reperele şi obiectivele misionare la Congresul AROLA 2026[2026-05-06]de basilica.roAsociaţia Femeilor Ortodoxe Române din America (AROLA) şi-a stabilit reperele şi obiectivele misionare pentru viitor în cadrul Congresului AROLA, desfăşurat în perioada 1-3 mai, la Mănăstirea Mono, din Canada. Evenimentul a debutat vineri cu deschiderea oficială, urmată de oficierea Paraclisului Maicii Domnului. A doua zi a început prin săvârşirea Utreniei şi a Sfintei Liturghii, urmate de slujba parastasului. Conferinţă şi pelerinaj Lucrările Congresului au început cu o conferinţă susţinută de Maica Gabriela (Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Rives Junction, USA) pe tema misiunii femeii în context contemporan. În continuare, au fost prezentate rapoartele de activitate şi financiare, s-au discutat proiectele în curs şi s-au stabilit obiectivele viitoare. Un punct important pe agenda lucrărilor a fost alegerea noului Comitet AROLA. Ziua de sâmbătă a avut în program şi un pelerinaj pe domeniul Mănăstirii Mono, în cadrul căruia participantele au putut cinsti veşmântul atins de moaştele Sf. Cuv. Cleopa şi Paisie de la Sihăstria. La finalul pelerinajului, participantele au luat parte la slujba Vecerniei. Responsabilitate şi comunicare Duminică, membrele AROLA au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi. În cuvântul său, IPS Nicolae a evidenţiat responsabilitatea pe care o poartă pe umeri noul Comitet AROLA, precum şi toate membrele organizaţiei. Fiecare dintre acestea este chemată să identifice problemele existente şi să ofere soluţii reale de rezolvare a acestora. Mitropolitul Nicolae a îndemnat la întărirea colaborării cu toate parohiile, printr-o comunicare mai bună cu preoţii şi doamnele din comunităţi. Modelul Femeilor Mironosiţe La rândul său, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, a subliniat lucrarea rodnică a doamnelor din comunităţile româneşti, care duc mai departe credinţa moştenită de-acasă. PS Ioan Casian le-a îndemnat pe membrele AROLA să nu se lase descurajate de eventuale obstacole sau critici pentru că Mântuitorul ne-a încredinţat că ucenicii Săi vor fi primiţi cu ostilitate în lume. Episcopul Canadei le-a oferit doamnelor modelul Femeilor Mironosiţe, care au dat dovadă de credinţă şi jertfelnicie, fiind răsplătite de Domnul Hristos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 83, Ultimul acces: 2026-06-20 05:12:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1