Editura Cuvântul Vieţii a publicat volumul „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Editura Cuvântul Vieţii a publicat volumul „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”

[2026-05-04]
de Cristian Damian

Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a publicat volumul „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”.
Lucrarea este semnată de Părintele Daniel Benga, profesor la Departamentul de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii Ludwig Maximilian din München, Germania.
Studiul este structurat în cinci capitole care urmăresc, într-o manieră coerentă, dimensiunea teologică, istorică şi liturgică prin care credincioşii pot conştientiza şi trăi lucrarea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie, valorificând atât temeiurile biblice, cât şi Tradiţia Bisericii.
„Întreaga Tradiţie a Bisericii Ortodoxe mărturiseşte la unison că ţelul vieţii creştine este dobândirea Sfântului Duh. În Antifonul 1 (glasul al 6-lea) din slujba Utreniei Biserica înalţă cântarea: În Sfântul Duh este începutul a toată mântuirea”, a explicat autorul în prefaţa volumului.
„Cartea de faţă se adresează tuturor celor care doresc să aprofundeze şi să trăiască în mod conştient prezenţa lucrătoare a Sfântului Duh în viaţa lor, prezentând modul în care suflarea Sa plină de viaţă veşnică poate fi trăită în Dumnezeiesca Liturghie”.
Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, de pe site-ul cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro şi prin comandă la adresele de email: tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro; sau la numărul de telefon 021.335.21.29.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 74, Ultimul acces: 2026-06-21 03:44:55