Patriarhul Daniel: Hristos iartă, vindecă şi ridică pe cel bolnav din cauza păcatului (Text integral)

Acasa > Stiri > Arhiva Stiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel: Hristos iartă, vindecă şi ridică pe cel bolnav din cauza păcatului (Text integral)

[2026-05-04]

de Mihail Pătrăşcanu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat în Duminica a patra după Paşti la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.
Părintele Patriarh Daniel a tâlcuit pericopa evanghelică a vindecării slăbănodului de la Vitezda, subliniind că Hristos iartă vindecă şi ridică pe cel bolnav prin Biserica Sa.
„Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei, a Sfântului Maslu şi a Sfintei Euharistii, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, plin de harul Preasfintei Treimi”.
Text integral:
Hristos iartă, vindecă şi ridică pe cel bolnav din cauza păcatului
Duminica a 4-a după Paşti
(Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15
„În vremea aceea era o sărbătoare* a iudeilor şi Iisus a urcat la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda**, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu este îngăduit să–ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos”.
Învăţăturile principale ale Evangheliei de azi:
Din iubire milostivă faţă de bolnavul neajutat de oameni, Domnul Iisus merge la scăldătoarea Vitezda, pentru a vindeca pe un om fiind singur şi bolnav timp de 38 de ani.
Domnul Iisus îl vindecă pe acest om slăbănog sau paralizat în zi de sărbătoare, pentru a arăta că binele trebuie săvârşit în orice vreme.
Îndată după ce a fost vindecat, slăbănogul de la Vitezda a mers la templul din Ierusalim pentru a mulţumi lui Dumnezeu, cu evlavie şi recunoştinţă.
Domnul Iisus este duhovnicul desăvârşit şi doctorul desăvârşit, deoarece mai întâi îl vindecă pe omul bolnav şi apoi, în mod discret, îi oferă un sfat bun pentru o viaţă nouă curată.
Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea pricinuită de păcat şi începutul pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună, prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El, Cel ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). De aceea, potrivit Evangheliei Duminicii a 2-a după Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos-Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: „Nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). Apoi Evanghelia Duminicii Mironosiţelor ne arată că Hristos-Domnul vindecă pe femeile mironosiţe de întristare şi teamă, zicându-le: „Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!” (Matei 28, 9-10). Iar Evanghelia care se citeşte în Duminica a 4-a, a Slăbănogului, ne arată că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim. Apoi vom auzi Evanghelia Duminicii a 5-a, a Samarinencei, care ne spune că Hristos-Domnul vindecă pe o femeie de nestatornicia ei în iubire, iar Evanghelia Duminicii a 6-a după Paşti sau a Duminicii Orbului ne spune că Hristos vindecă pe un om orb din naştere.
Aceste vindecări săvârşite de Domnul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica pe oameni din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, deoarece păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului (cf. 2 Regi 4, 4; 3 Regi 13, 4), deşi aceasta nu este o regulă strictă. Mai precis, există oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca o consecinţă a degradării naturii sau ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Domnul Iisus Hristos despre orbul din naştere, care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, „pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu” (cf. Ioan 9, 3).
Domnul Iisus Hristos este Doctorul şi Duhovnicul desăvârşit
În Evanghelia Duminicii Slăbănogului se arată totuşi o legătură directă între păcat şi boală, pe care Domnul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât Hristos-Domnul doreşte să salveze, să ridice şi să recupereze pe omul păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă, nici nu-l judecă pe bolnav înainte de vindecare, ci mai întâi îl ridică din boală, iar apoi, în templu, îl sfătuieşte discret: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14), adică te-ai făcut sănătos, pentru a trăi o viaţă nouă, curată. Domnul Iisus Hristos nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă către faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctor şi pacient, între duhovnic şi penitent. Vedem aici modelul convorbirii duhovniceşti dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală. Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Domnului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta că Domnul Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, mai întâi din moartea sufletească cauzată de păcat, iar apoi (la învierea de obşte) să ne învieze şi din stricăciunea fizică a trupului, ca să ne înalţe la viaţa cerească, eternă, cu sufletul şi cu trupul înviat, în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta liturgică pascală este o pedagogie de luminare a sufletului şi de înălţare a lui în pacea şi bucuria Învierii lui Hristos.
Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singur
Evanghelia Duminicii Slăbănogului ne arată că Domnul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda din proprie iniţiativă şi cu un scop precis, şi anume pentru a vindeca un om bolnav care suferea de treizeci şi opt de ani şi aştepta milostivirea sau ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea atât de mult acest om bolnav. În plus, la suferinţa fizică a acestui om paralizat se mai adaugă şi singurătatea lui, deoarece niciunul dintre oamenii prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda sau Betesda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă „casa milei” sau „casa îndurării”, mărturiseşte el însuşi că niciunul dintre oamenii prezenţi nu-l ajută să intre primul în scăldătoare. Când Iisus îl întreabă: „Voieşti să te faci sănătos?”, el îi răspunde: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”, adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Omul acesta bolnav nu era singur într-o pustie, ci era singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de membri ai familiei lor sau de prieteni care, fiind sănătoşi, îi ajutau pe cei bolnavi, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul pe care îl îngrijea, însă îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa şi de vreun alt bolnav. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, fără răzvrătire, treizeci şi opt de ani de răbdare fără cârtire, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de suferinţă din cauza paraliziei şi de singurătate din cauza nepăsării celor din jur au brăzdat viaţa acestui om paralizat! El aştepta mereu cu speranţă tulburarea apei de către înger, ca fiind o nouă şansă de vindecare, dacă cineva l-ar ajuta să intre primul în apă. Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv, mai omenos sau mai uman, care să-l ajute să intre primul în scăldătoare spre a se vindeca. Erau şi oameni sănătoşi în jurul său, dar dispăruse din ei omenia sau iubirea milostivă (compasiunea). Deşi oamenii care puteau să-l ajute pe cel paralizat erau mulţi, mulţimea lor părea un pustiu spiritual, deoarece individualismul sau egoismul lor a făcut pustii sufletele lor, le-a golit de omenie.
Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc vindecare bolnavului
Spre acest om paralizat de 38 de ani şi neajutat de nimeni a venit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, pentru mântuirea sau vindecarea oamenilor de păcat şi de moarte. Se pare că acest bolnav, care suferea îndelung, de 38 de ani, era mai în vârstă decât Domnul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea lui Hristos ca Om şi venirea Lui în lume. Întrucât acest bolnav aştepta îndelung întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă un om ca să-l ajute pentru a putea fi vindecat şi el, Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Domnul Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără descurajare. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare” (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Probabil, el simţise că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată bolnavul va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci chiar să-l vindece, imediat şi discret, prin cuvânt, zicându-i: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” (Ioan 5, 8). Plin de credinţă[1], întărită prin suferinţă şi pocăinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat patul sau targa pe care zăcuse şi a început să umble. Între timp, însă, Cel care i-a spus: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” a plecat, nu a mai rămas acolo unde săvârşise vindecarea slăbănogului, ca să nu fie recunoscut de cei prezenţi la scăldătoarea Vitezda.
Binele trebuie săvârşit în orice timp, cu discreţie şi smerenie
Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Vindecarea minunată a adus bucurie multă celui eliberat de boală, dar i-a întristat pe cei ce Îl invidiau pe Iisus tocmai pentru că El face minuni. Aceştia l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, i-a lămurit pe invidioşi, zicând: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă” (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?” Dar slăbănogul nu ştia să răspundă cine este omul care l-a vindecat.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că, de fapt, cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării şi era iubit de popor. Invidia lor, ascunsă sub aparenţa respectării sâmbetei, a fost cauza reală a supărării lor[2].
Însă, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Domnul Iisus Hristos ne învaţă că în orice timp trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare[3]. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, bolnavi şi singuri. De ce? Pentru că în orice timp când arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel Milostiv şi Bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează tocmai prin oamenii care îi ajută pe cei aflaţi în dificultate.
Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru binefacerile primite
Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om paralizat care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sau mulţumirea adusă lui Dumnezeu, după ce a fost vindecat. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!”, dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată după ce s-a vindecat şi putea să umble, el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare, să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, L-a întâlnit pe Cel ce l-a vindecat. Însă Acesta îi spune celui vindecat: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14). Atunci omul paralizat care fusese vindecat a înţeles că Cel ce l-a vindecat era Iisus din Nazaret.
După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor că Iisus l-a vindecat. Se vede aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus în faţa oamenilor. Cu alte cuvinte, acest om paralizat, după ce a fost vindecat, devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, în templu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti vindecătoare printre oameni.
Scăldătoarea Vitezda era prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii
Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa şi aducea vindecare primului om care se arunca în scăldătoare era o prefigurare a harului Tainei Sfântului Botez; cu deosebirea, însă, că în Vechiul Testament harul era dăruit în arvună sau parţial, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul om care intra în scăldătoare, acum, prin lucrarea Sfântului Duh, se vindecă toţi oamenii care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului[4]. Cei ce se botează, se vindecă de boala păcatului strămoşesc (al neascultării lui Adam faţă de Dumnezeu) şi de toate păcatele săvârşite de ei până atunci, precum şi de boli trupeşti, dacă cei botezaţi au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei, a Sfântului Maslu şi a Sfintei Euharistii, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, plin de harul Preasfintei Treimi.
Evanghelia de azi ne arată că există uneori o legătură între păcat şi boală, dar şi o posibilă pocăinţă prin suferinţă
Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu neîntreruptă speranţă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Omilii la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani[5], ci suferă întru răbdare smerită unită cu speranţă constantă. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui, şi totuşi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui de Dumnezeu ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţa lui chinuitoare l-a condus la pocăinţă vindecătoare.
Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii
De la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem transforma
suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă, Domnul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos. După ce a trecut prin multă suferinţă, el a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos care s-a pocăit pentru păcate, prin suferinţă, a fost ales de Hristos-Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică poate primi mântuirea şi dobândi viaţa veşnică prin unirea lui cu Dumnezeu.
Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în speranţă de vindecare şi mântuire, prin întâlnirea lor cu Hristos Cel Înviat, Doctorul şi Duhovnicul sufletelor şi al trupurilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea oamenilor. Amin!
* După Botez, Domnul Iisus a fost de Paşti la Ierusalim de patru ori (cf. Ioan 2, 13; 5, 1; 6, 4; 13, 1), iar în cazul de faţă a fost prezent la Ierusalim de sărbătoarea Cincizecimii, spune Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, 36, 1, în col. PSB – serie nouă, vol. 15, Ed. Basilica, Bucureşti, 2016, p. 333.
** Vitezda sau Betésda = „Casa milei”
[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, 37, 2, p. 343-344: „Vezi credinţa paraliticului! Căci, când a auzit: «Ia-ţi patul tău şi umblă!», nu a râs, nici nu a zis: «Ce înseamnă asta?» […] ci, de îndată ce a auzit, s-a şi ridicat”.
[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, 37, 2, p. 344-345.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iisus a vindecat pe slăbănog sâmbăta, „nu încălcând Legea, ci covârşind Legea”: în Omilii la Evanghelia după Ioan, 37, 2, p. 345. În acest sens, Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae spune că Iisus „porunceşte bolnavului să-şi ia patul sâmbăta, pentru a arăta că El este mai presus de Lege”: în Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, EIBMO, Bucureşti, 2000, p. 242, nota 426.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, 36, 2-3, p. 334-336. În acelaşi sens se exprimă şi Sfântul Ambrozie în cartea Despre Misterii 4.22-23 şi în cartea Despre Duhul Sfânt 1.7.88, cf. Joel C. Elovsky (ed.) Ancient Christian Commentary on Scritpture. New Testament, vol. IVa, John 1-10, InterVarsity Press, Downers Grove, Il, 2007, p. 179.
[5] Cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, 37, 1, p. 341: slăbănogul „nu a rostit nicio hulă (…) Nu şi-a blestemat zilele”.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 70, Ultimul acces: 2026-06-20 14:50:53

Timp total: 0.04s...

[]:1