Anul Nadia Comăneci, celebrat la Deva: Sute de copii au participat la activităţi sportive[2026-05-07]de Cristian DamianAnul Nadia Comăneci a fost celebrat miercuri la Deva, unde sute de copii au participat la activităţi sportive şi ateliere dedicate mişcării. Evenimentul a fost organizat în cadrul Festivalului „Nadia 10 – Perfecţiunea inspiră”, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale. Manifestarea s-a desfăşurat pe unul dintre bulevardele principale ale oraşului, transformat pentru o zi într-un spaţiu dedicat sportului şi jocului. Copiii au avut ocazia să descopere diferite discipline sportive, de la fotbal, handbal şi baschet până la gimnastică, arte marţiale, badminton, volei sau kaiac-canoe. Inspiraţie pentru copii Multipla campioană Gina Gogean, coordonatoarea principală a festivalului, a explicat că scopul manifestării a fost acela de a-i apropia pe copii de sport şi de activităţile fizice. „Este un festival despre mişcare, bucurie şi joc. Dorim să le aducem inspiraţie pentru ca, poate de mâine, prin ceea ce le-a plăcut aici, să se regăsească într-un club sportiv sau într-o disciplină sportivă”, a declarat campioana pentru Agerpres. Fosta gimnastă a subliniat şi entuziasmul participanţilor: „Copiii sunt fantastici, sunt interesaţi să ştie cât mai multe lucruri despre sport. Îmi place să văd că sunt foarte activi şi vor să înveţe de la profesorii şi antrenorii care sunt aici pentru fiecare disciplină”. Festivalul a continuat pe parcursul zilei cu momente artistice susţinute de elevii liceelor din municipiu. Evenimentul a fost organizat de autorităţi locale şi instituţii sportive şi educaţionale din Deva, în parteneriat cu Federaţia Română de Gimnastică, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Agenţia Naţională pentru Sport. „Anul Nadia Comăneci” a fost instituit printr-o lege promulgată de Preşedintele României pentru a celebra 50 de ani de la performanţa istorică a gimnastei românce la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfăşurate la Montreal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 62, Ultimul acces: 2026-06-13 22:30:59
|
Timp total: 0.05s...
[]:1