Constiinta vie a slujirii preotesti - traditie, responsabilitate, innoire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Conștiința vie a slujirii preoțești - tradiție, responsabilitate, înnoire

[2005-11-07]
Sub președinția PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aproximativ 300 de preoți din București și din județul Ilfov au participat astăzi la conferința cu tema "Conștiința vie a slujirii preoțești - tradiție, responsabilitate, înnoire". În debutul conferinței, PF Părinte Patriarh Teoctist a subliniat importanța dezbaterii acestei teme. Pr. Bogdan Ciubotaru, reprezentantul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a declarat pentru Radio Trinitas: "Protoieriile din București și din județul Ilfov s-au întâlnit pentru conferința preoțească. Conferința a fost prezidată de Patriarhul Teoctist care a fost înconjurat la prezidiu de PS Ambrozie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, de PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, de pr. prof. Nicolae Necula, decanul Facultății de Teologie din București, pr. Armand Munteanu, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La începutul conferinței, PF Părinte Patriarh Teoctist a ținut să reliefeze ideea aceasta importantă a conștiinței vii a slujirii preoțești, pentru că ținta noastră este să fie în contact permanent cu tineretul Bisericii noastre, cu tineretul neamului și cu tineretul lumii întregi".

Idei prezentate astăzi în cadrul conferinței au fost enumerate tot de pr. Bogdan Ciubotaru: "Referenții care au susținut conferința de astăzi au mers pe linia a trei aspecte: tradiție, responsabilitate și înnoire. În privința tradiției, s-a avut în vedere respectarea legiuirilor Bisericii Ortodoxe Române, legiuire alcătuită în lumina învățăturilor Sfinților Părinți. În privința responsabilității, s-a reliefat faptul că omul e dator cum să conștientizeze, cum să stăpânească bogăția aceasta, dar nu în locul lui Dumnezeu, și că preotul își manifestă responsabilitate vis-a-vis de tot ceea ce se desfășoară în parohie ca trimis al Episcopului; în privința înnoirii s-a vorbit despre readucerea Bisericii în prim plan după 1990, prin prezența preoților în penitenciare, în armată, în instituții de asistență socială, dar cu mare grijă în privința aceasta a înnoirii pentru a nu se încălca reglementările sinodale conforme cu învățătura Sfinților Părinți. Foarte mulți preoți au luat cuvântul aducând o mulțime de probleme la cunoștința auditoriului."

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 931, Ultimul acces: 2026-05-21 00:25:51