Incluziune, credinta si educatie: Elevii teologi din Timisoara s-au intalnit cu tineri nevazatori de la un liceu special - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Incluziune, credință și educație: Elevii teologi din Timișoara s-au întâlnit cu tineri nevăzători de la un liceu special

[2026-05-27]
de Alexandru Boboc

Elevii din clasa a 11-a de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” s-au întâlnit marți cu elevii de la Liceul Teoretic Special „Iris” din Timișoara.
Întâlnirea a făcut parte din proiectul educațional local „Împreună pentru incluziune, credință și educație”.
După prezentarea unității de învățământ, tinerii teologi au susținut un scurt moment muzical care a cuprins cântări religioase.
Elevii de la Liceul Teoretic Special „Iris” le-au transmis vizitatorilor câteva din tainele scrisului pentru nevăzători, în alfabetul Braille.
Potrivit Mitropoliei Banatului, proiectul „Împreună pentru incluziune, credință și educație”, inițiat și coordonat de părintele prof. Fibișan Răzvan Emanuel reprezintă o viziune integratoare, în care educația de calitate, valorile spirituale și acceptarea diversității funcționează sinergic pentru a construi o societate echitabilă.
Parteneriatul dintre Liceul Teologic Ortodox „Sf. Antim Ivireanul” și Liceul Teoretic Special Iris își propune să creeze un cadru educativ și spiritual bazat pe toleranță, solidaritate, empatie și sprijin reciproc.

Sursa: www.Basilica.ro