Intalnirea preotilor cu Episcopul, in ceas aniversar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâlnirea preoților cu Episcopul, în ceas aniversar

[2005-11-07]
După ce, duminică 6 noiembrie, s-a celebrat o Sf. Liturghie solemnă la aniversarea a 61 de ani de viață ai IPS Arhiepiscopul Mitropolit dr. Ioan Robu al Arhidiecezei de București, astăzi la ora 11.00, toți preoții Arhidiecezei au fost prezenți la București pentru o întâlnire generală trimestrială, informează ARCB.ro. Motivațiile acestei întâlniri au fost două. Prima motivație a fost aprofundarea unui important document al Conciliului Vatican II, "Inter Mirifica", ce tratează tema mijloacelor de comunicare socială. Prezentarea documentului a fost făcută de pr. Franisc Ungureanu, secretar al Biroului de Comunicații Sociale al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, membru Signis România.

După o prezentare detailată a documentului, atât în pregătirea sa dinainte de Conciliul, prin schemele conciliare și documentele care au urmat ca o clarificare și particularizare-specificare a ceea ce prevede documentul, pr. Francisc a făcut cunoscută și situația din țara noastră, în mod special în Arhidieceza de București. Apoi au urmat dezbateri și discuții libere, la are au intervenit preoții cu propuneri sau prezentări ale situației din teritoriu. S-a propus reluarea angajamentului ca Biserica locală din Arhidieceza de București să folosească mijloacele de comunicare în masă cât mai mult posibil, cu orice efort, în misiunea de vestire a Evangheliei, scop pentru care a fost elaborat și documentul conciliar "Inter Mirifica".

A doua motivație a reuniunii preoților din Arhidieceza de București a fost dorința de a petrece momente împreună, într-o atmosferă de prietenie și fraternitate, alături de Arhiepiscopul Ioan Robu, în ziua aniversării sale, urându-i mulți ani și o prezență cât mai îndelungată în mijlocul preoților săi. Următoarea întâlnirii, de data aceasta a preoților din decanatele de București-Sud și București-Nord, va avea loc joi, 10 noiembrie, la parohia "Bucureștii Noi" pentru a continua studiul documentelor conciliare. Preoții din decanatele de Constanța, Craiova, Brăila, Pitești vor avea întâlniri cu același scop la sediul decanatelor respective.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 880, Ultimul acces: 2026-05-25 17:41:38