Conferirea Mirului în parohia Sf. Francisc de Assisi, din Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferirea Mirului în parohia Sf. Francisc de Assisi, din Bucureşti

[2026-10-18]
foto: ARCB.ro
Duminică, 11 octombrie 2026, la Sfânta Liturghie de la ora 11:00, într-un cadru solemn, 19 tineri din Parohia Sf. Francisc de Assisi din Bucureşti au primit Sacramentul Mirului din mâinile PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti. A fost un moment de trăire spirituală intensă şi înălţătoare, susţinut de rugăciunea credincioşilor şi de cântările corului parohial, prin care i-am însoţit pe cei 19 tineri şi pe familiile lor la capătul unui drum de formare şi de pregătire.

În predică şi într-un dialog călduros cu tinerii, Preasfinţitul Cornel Damian a subliniat ce este esenţial în primirea acestui sacrament. La final, i-a încurajat să-şi trăiască în continuare credinţa şi să dea mărturie creştină, mai ales prin participarea la Sfânta Liturghie de duminică. După Liturghie, tinerii miruiţi au stat de vorbă cu PS Cornel şi au primit din mâinile sale o amintire, precum şi, în dar, o carte despre viaţa Sfântului Carlo Acutis, model de sfinţenie pentru tineri. Pentru această frumoasă sărbătoare şi pentru toate, mulţumim lui Dumnezeu! (Pr. Iosif Tiba pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro