Papa Leon: Am simţit cu adevărat sprijinul vostru - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Leon: Am simţit cu adevărat sprijinul vostru

[2026-10-18]
foto: Vatican Media
Revenind ieri din spital, Papa Leon al XIV-lea a recitat rugăciunea „Îngerul Domnului” de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic. Înainte a comentat lectura evangheliză a zilei din ritul latin, iar la final, la saluturi, a mulţumit celor ce l-au însoţit cu rugăciunea şi celor implicaţi în spitalizarea sa. Redăm alocuţiunea papală.

Iubiţi fraţi şi surori, duminică binecuvântată!
Evanghelia proclamată în Liturgia de astăzi (Matei 22,15-21) ne prezintă una dintre cele mai cunoscute afirmaţii ale lui Isus: „Daţi, aşadar, Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (cf. v. 21). De aceea, este important să luăm în considerare aceste cuvinte în contextul în care au fost rostite iniţial.
Evanghelistul Matei descrie o situaţie de ostilitate faţă de Isus: fariseii se adună să vadă cum l-ar putea prinde în cuvintele sale (cf. v. 15). Hotărăsc să trimită nişte oameni să-l întrebe într-o chestiune controversată: „Este permis sau nu a da tribut Cezarului?” (v. 17). Răspunsul Învăţătorului este abil, căci îi permite să evite capcana şi dezvăluie ipocrizia celor care caută să-l pună la încercare. Le cere să-i arate moneda cu care se plăteşte birul, adică un dinar. Ei i-o înmânează, iar Isus întreabă: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” Ei răspund: „Ale Cezarului”. Apoi declară: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (vv. 17-21).
În Isus contemplăm un Dumnezeu care nu se teme de istorie, ci vine să locuiască în ea. Împărăţia Sa nu desfiinţează rolurile şi responsabilităţile omeneşti. Ne cheamă, însă, să trăim fără compromisuri, liberi de ambiţii egoiste şi de motive nedrepte, căutând mai presus de toate Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa (cf. Matei 6,33). În această privinţă, este izbitor faptul că aceiaşi oameni îl laudă pe Isus, deşi intenţiile lor sunt departe de a fi bune: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului” (v. 16).
Dragi prieteni, aceasta înseamnă tocmai a „da Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”: a fi sinceri, liberi de frica servilă sau de ipocrizie, liberi să facem binele. Să-l rugăm pe Domnul să ne ajute să trăim astfel. Şi să ne încredinţăm mijlocirii Fecioarei Maria.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi celebrăm a 100-a Zi Mondială a Misiunilor. Să ne gândim cât de multă istorie misionară s-a derulat în aceşti o sută de ani! Să ne rugăm ca Biserica să rămână mereu fidelă mandatului Domnului Înviat: „Mergeţi în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16,15).
Doresc să le mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine în aceste zile. Am simţit cu adevărat sprijinul vostru. Vă mulţumesc! Doresc să-mi exprim recunoştinţa deosebită faţă de medici, asistenţi medicali şi întregul personal al Spitalului Gemelli. Această experienţă m-a făcut să mă simt deosebit de aproape de toţi cei care trăiesc în boală sau în infirmitate. Acum că am depăşit această fază delicată, după cum ştiţi, îmi voi relua treptat activităţile, mereu cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile voastre. Vă mulţumesc încă o dată. Vă mulţumesc tuturor! Duminică binecuvântată!

Sursa: www.Catholica.ro