A fost publicată Slujba Soborului Sfinţilor Martiri Militari[2026-10-22]Alexandru BobocA fost publicată Slujba Soborului Sfinţilor Martiri Militari Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a publicat Slujba Soborului Sfinţilor Martiri Militari. Cartea cuprinde rânduielile liturgice specifice sărbătorii, sinaxarul Soborului Sfinţilor Militari, şi cântările dedicate acestora. Textele liturgice au fost aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din luna iunie. Între sfinţii pomeniţi în cadrul soborului se află Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul, martor al Răstignirii Domnului, precum şi marii mucenici militari cinstiţi în întreaga lume ortodoxă. În total, sunt 20 de sfinţi militari martiri pomeniţi în cadrul acestei sărbători. Potrivit sinaxarului sărbătorii, Biserica Ortodoxă Română, care se roagă în fiecare zi, la sfintele slujbe, pentru armata iubitoare de Hristos, a înscris în Calendarul ortodox Soborul Sfinţilor Martiri Militari în anul 2026, încât, în ziua de 26 octombrie, alături de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, să fie cinstiţi toţi Sfinţii militari care au pătimit pentru dreapta credinţă. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, de pe site-ul cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro şi prin comandă la adresele de email: tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro; sau la numărul de telefon 021.335.21.29. Sursa: www.Basilica.ro |
Timp total: 0.03s...
[]:1