Conferinţă pro-viaţă: Să construim împreună forme de sprijin care să funcţioneze pe termen lung[2026-10-19]Ştefana TotorceaConferinţă pro-viaţă: Să construim împreună forme de sprijin care să funcţioneze pe termen lung „Pasul următor este să construim împreună forme de sprijin care să funcţioneze pe termen lung şi la care femeile să poată avea acces atunci când au nevoie”, a spus sâmbătă Alexandra Nadane, Preşedinta Asociaţiei România pentru Viaţă, care a organizat la Bucureşti Conferinţa Naţională „Împreună pentru viaţă”. Cei 60 de participanţi au asistat la prezentări făcute de medici, psihologi, asistenţi sociali şi preoţi, care au oferit repere pentru transformarea implicării pro-viaţă într-un demers profesional şi instituţionalizat, după cum a spus-o şi tema manifestării: „De la intenţie personală la eficienţă comunitară. Cum construim sprijinul instituţional”. Adresând direct tema propusă, invitata internaţională, Svetlana Jovanova, fondatoare şi directoare a organizaţiei „Lydia – a beating heart” din Macedonia de Nord, a prezentat experienţa transformării unei iniţiative personale într-o organizaţie cu impact instituţional. Colaborare între organizaţii şi instituţii Pr. Radu Brînză, coordonator Pro Vita Iaşi, a vorbit despre rolul reţelelor de colaborare dintre preoţi, instituţii şi comunităţi sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Conferinţa Naţională „Împreună pentru viaţă”. Foto: România pentru Viaţă Conferinţa a abordat modalităţile prin care iniţiativele de sprijin pot fi dezvoltate şi susţinute pe termen lung prin colaborare interinstituţională şi interorganizaţională. Adelina Fronea, preşedinta Asociaţiei LifeCall, a abordat parteneriatul dintre comunitate, instituţii şi mediul privat, iar Pr. Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat rolul reţelelor de colaborare dintre preoţi, instituţii şi comunităţi. „Aceasta este una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat până acum: colaborarea nu face organizaţiile noastre mai mici. Ea face întreaga mişcare mai puternică”, a subliniat Svetlana Jovanova. „Nu trebuie să reinventăm fiecare lucru pe cont propriu. Putem învăţa unii de la alţii. Ne putem forma reciproc. Ne putem încuraja reciproc. Putem împărţi resurse. Ne putem deschide uşi unii altora. Şi uneori, când unul dintre noi este epuizat, o altă persoană sau organizaţie îi poate aminti: Nu eşti singur.” Ce înseamnă criza de sarcină Invitata internaţională a evenimentului a fost Svetlana Jovanova, fondatoare şi directoare a organizaţiei „Lydia – a beating heart” din Macedonia de Nord. Foto: România pentru Viaţă O direcţie a conferinţei a fost înţelegerea dificultăţilor prin care trec femeile însărcinate şi mamele şi a modului în care profesioniştii şi comunităţile pot răspunde nevoilor acestora. Alexandra Nadane a prezentat dimensiunea relaţională a crizei de sarcină, lect. univ. dr. Cristian Manea a vorbit despre curajul de a spune „mi-e greu”, iar psihologul Mariana Başturea a vorbit despre sprijinul psihologic pentru femeile însărcinate şi mame. Dr. Eliza Maria Cloţea a prezentat aspecte legate de îngrijirea mamei şi copilului în cazul unui diagnostic prenatal nefavorabil, dr. Iulia Rădeanu a propus o reflecţie asupra supravieţuirii şi „supra-vieţuirii” în criza de sarcină, iar Priscila Lipciuc a vorbit despre sprijinire femeilor văduve în timpul sarcinii. Despre sprijinul spiritual Pr. Alin Nica, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, a vorbit despre pastoraţia femeii însărcinate, mamei şi familiei. Foto: România pentru Viaţă Conferinţa a adus în discuţie şi dimensiunea spirituală a sprijinului, contribuţia tradiţiei creştine la dezvoltarea asistenţei sociale şi responsabilităţile profesioniştilor care lucrează cu persoane vulnerabile. Teodora Diana Paul, preşedinta Asociaţiei Studenţi pentru viaţă Bucureşti, a prezentat rădăcinile creştine ale asistenţei sociale şi aspectele care pot fi îmbunătăţite în prezent, iar Pr. Alin Nica, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, a vorbit despre pastoraţia femeii însărcinate, mamei şi familiei. „Preotul de caritate nu este chemat doar să vorbească despre valoarea infinită a vieţii ca dar al lui Dumnezeu, ci să devină, prin prezenţă, ascultare şi solidaritate, persoana prin care femeia şi familia descoperă că nu sunt singure. Pastoraţia prin prezenţă devine, astfel, o faptă bună, concretă, care aduce încurajare femeilor şi familiilor în momente de deznădejde.” Reprezentanţi ai mediului academic Discuţiile au fost completate de specialişti din mediul academic. Lect. univ. dr. Laurenţiu Gheorghe, prodecan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, care a vorbit despre bucuria de a trăi împreună şi despre creşterea copiilor ca parte fundamentală a acestei bucurii. Iar lect. univ. dr. Mihaela Popa, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, a abordat importanţa grijii faţă de propria persoană în profesia de asistent social. Conferinţa Naţională „Împreună pentru viaţă” a ajuns anul acesta la a doua ediţie. Anul trecut, a fost prezentat un protocol medical simplu şi eficient care poate salva copii nenăscuţi. Sursa: www.Basilica.ro |
Timp total: 0.03s...
[]:1