Papa Benedict al XVI-lea a vizitat parohia al cărei titular a fost[2005-12-18]Practica tradițională a vizitării de către Episcopul Romei a parohiilor Diecezei sale s-a reluat astăzi, când Papa Benedict al XVI-lea a făcut prima sa vizită pastorală într-o parohie romană. Sfântul Părinte a ajuns la ora 9 a.m. în parohia Santa Maria Consolatrice, unde a celebrat Sfânta Liturghie. Ca și cardinal, Papa Benedict al XVI-lea a fost titular al acestei parohii până în 1993.În predica sa, în întregime improvizată, Sfântul Părinte a amintit ziua de "15 octombrie 1977, când am luat în posesie această biserică titulară. ... Acum ne aflăm din nou aici. Aceasta este cu adevărat o mare bucurie. De atunci, legătura noastră reciprocă a devenit tot mai puternică și mai profundă. O legătură de afecțiune și prietenie care mi-a încălzit inima, și mi-o încălzește din nou astăzi. Această legătură nu a slăbit atunci când în 1993 am devenit titular al Diecezei de Velletri, și a dobândit o nouă și mult mai profundă dimensiune când am devenit Episcop al Romei." Papa a continuat comentând pasajul Bunei Vestiri relatate în Evanghelia zilei. "Cu salutul îngerului adresat Mariei - `kaire` în limba greacă, ceea ce înseamnă `bucură-te` - începe Noul Testament", a spus el. "Am putea spune că primul cuvânt din Noul Testament este `bucură-te`, `bucurie`. Acesta este adevăratul sens al Crăciunului: Dumnezeu este lângă noi, atât de aproape încât a devenit un copil". Sfântul Părinte a subliniat apoi faptul că "înțelegem că lumea de astăzi, în care Dumnezeu este absent, este dominată de teamă, de nesiguranță". Cu toate acestea, "cuvintele `bucură-te pentru că Domnul este cu tine și cu noi` deschid cu adevărat un nou timp." "Bucuria este adevăratul dar al Crăciunului, și nu darurile costisitoare care necesită timp și bani. Putem comunica simplu această bucurie: cu un zâmbet, un gest amabil, puțin ajutor, iertare. Și bucuria pe care o dăm va veni cu siguranță înapoi la noi. ... Să ne rugăm pentru ca această prezență a bucuriei eliberatoare a lui Dumnezeu să strălucească în viețile noastre". Papa Benedict al XVI-lea a mai comentat cuvintele "nu te teme" pe care îngerul i le-a adresat Fecioarei în fața misiunii pe care Dumnezeu i-a încredințat-o ei. "Această lume a noastră este o lume a fricii", a spus Papa, "frica de mizerie și sărăcie, frica de boală și suferință, frica de singurătate, frica de moarte. ... Singura asigurare valabilă în astfel de momente este aceea care vine de la Domnul. ... Putem cădea, dar în final cădem în mâinile Domnului; și mâinile Domnului sunt mâini bune". În încheiere, s-a referit la "da"-ul Mariei, la acceptarea de către ea a voinței Domnului, ceva "aparent prea mare pentru ca inima omului să o poată duce. ... La început, ea poate părea aproape o povară insuportabilă, un jug de nepurtat, însă în realitate voința lui Dumnezeu nu este o povară, ne dă aripi ca să zburăm. Astfel, cu Maria, și noi putem îndrăzni să deschidem porțile vieților noastre și porțile acestei lumi lui Dumnezeu, spunând `da` voinței Sale, recunoscând că această voință este adevărata bunătate care ne călăuzește la adevărata fericire." După Sfânta Liturghie, Sfântul Părinte s-a reîntors în Vatican cu mașina. Următoarea sa vizită într-o comunitate parohială este programată să aibă loc în 16 martie 2006, a treia duminică a Postului Paștilor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1211, Ultimul acces: 2026-05-16 21:16:41
|
Timp total: 0,48s...
[]:1