Postul, o mare reculegere spirituală de 40 de zile[2008-02-06]În cadrul audienței generale de miercuri, 6 februarie 2008, desfășurată în Aula Paul al VI-lea, Papa Benedict al XVI-lea și-a dedicat cateheza subiectului Postului Mare, care a început în această zi în ritul latin cu ritualul impunerii cenușii și care, a remarcat Papa, 'este ca o mare reculegere spirituală ce durează 40 de zile'. 'Astăzi, ca în fiecare an, începem drumul Postului Mare, stimulați de un mai intens spirit de rugăciune și reflecție, de penitență și post', a spus el. Postul Mare, a continuat Papa, 'ne ajută să redescoperim darul credinței pe care l-am primit la Botez și ne încurajează să ne apropiem de Sacramentul Reconcilierii, plasând angajamentul nostru la convertire interioară sub protecția milostivirii divine'.În liturgia din Miercurea Cenușii, ni se amintește că 'suntem creaturi limitate, păcătoși în constantă nevoie penitență și convertire. Cât de important este, în timpurile noastre, să ascultăm și să acceptăm această chemare! Când proclamă completa lui autonomie față de Dumnezeu, omul modern se auto-înrobește, și adesea se trezește chinuit și singur. Chemarea la convertire este, așadar, o încurajare la a ne întoarce în brațele lui Dumnezeu, Tată tandru și milostiv, la a avea încredere în El, și la a ne încredința Lui ca fii adoptivi renăscuți prin iubirea Sa'. Papa a întrebat în continuare dacă 'atingerea succesului, dorința de prestigiu și căutarea luxului, când absorb complet viața unei persoane până la a-l exclude pe Dumnezeu din orizont, conduc cu adevărat la fericire. Poate exista fericire adevărată fără Dumnezeu? Experiența ne arată că satisfacerea dorințelor și nevoilor materiale nu conduce la fericire. În realitate, singura bucurie care umple inima omului este bucuria care vine de la Dumnezeu, deoarece avem nevoie de fericire infinită. Nici grijile zilnice și nici dificultățile vieții nu pot stinge încântarea care vine din prietenia cu Dumnezeu'. Invitația lui Isus de a lua crucea și a-l urma poate părea o regulă 'aspră' care 'strivește dorința de împlinire personală', a spus Papa, evidențiind apoi că, de fapt, 'mărturia sfinților arată cum în Crucea lui Cristos... se află o profundă seninătate care este izvorul dedicării generoase față de frații noștri, în special față de cei săraci și în nevoi. Și aceasta ne aduce de asemenea bucurie'. 'Biserica propune mai multe îndatoriri specifice pentru credincioși în acest itinerariu de reînnoire interioară: rugăciunea, postul, pomana', a spus Sfântul Părinte, amintind că în Mesajul său pentru Postul Mare din acest an s-a concentrat pe 'practica pomenii'. 'Asemenea discipolilor lui Isus Cristos', a concluzionat el, 'suntem chemați să nu idolatrizăm bunurile pământești, ci să le folosim ca mijloace pentru a trăi și a-i ajuta pe alții în nevoi, ... imitându-l pe Isus care, după cum spune Sf. Paul, `s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți`'. Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1041, Ultimul acces: 2026-08-03 22:12:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1